Rectorul UBB, psihologul Daniel David, explică de ce prind teoriile conspirației


Rectorul UBB, psihologul Daniel David, a spus că politicienii nu trebuiau să se implice în campania de vaccinare.

Dacă vrei să schimbi comportamentul unui om, trebuie să-i lași în final decizia pe baza liberului său arbitru. Dacă omul nu are sentimentul că el decide schimbarea comportamentului, apare fenomenul de reactanță psihologică, prin care oamenii se opun chiar la lucruri evident bune pentru ei. Noi n-am avut grijă la acest lucru. De multe ori, campania noastră a fost de convingere, nu de educare și au început să apară critici dure, urâte față de cei care aveau suspiciuni față de vaccinare și față de cei care erau împotriva vaccinului”, a declarat Daniel David miercuri, la Digi24

Dacă noi am fi acționat adecvat din punct de vedere psihologic, am fi putut pe cei nehotărâți să-i mutăm în zona celor pro vaccinare și ne apropiam acum la un procent de 70% (vaccinați - n.r.)”, a mai spus Daniel David.

Nu vreau să văd nici prim-ministru, nu vreau să văd niciun politician că se dă ca model de vaccinare și de luptă împotriva pandemiei, pentru că generează reacție inversă. Doi, ar fi trebuit să fim mult mai atenți la mesaje și la interacțiune cu oameni, pentru că aici aveam nevoie de o încredere reciprocă: atât oamenii în autorități, cât și autoritățile în oameni. Or, încrederea este la pământ, în ambele sensuri. Și ar fi trebuit ca totul să nu fie conceput într-un mod biomedical, depășit de vremuri, pentru că la noi nu s-a mers pe un mod biopsiho-social. N-ai avut experții care să vină cu componentele psihologice foarte bune, pentru că dacă erau acolo le-ar fi spus autorităților peste vară Nu puteți să comunicați cum ați comunicat și nu puteți să faceți relaxările cum le-ați făcut”. 

Lipsa acestor specialiști i-a făcut pe politicienii noștri să facă niște relaxări complet halucinante peste vară, să se pregătească complet aiurea pentru toamnă, să nu aibă în estimările făcute de specialiștii UBB, care dădeau ratele de incidență pentru luna octombrie.

Daniel David despre teoriile conspirației

Oamenii nu pot să-și pună întrebări la care să nu aibă răspunsuri, caută răspunsuri. Iar zona conspiraționistă vine cu explicații simple, care dau oamenilor sensuri și semnificații. Mai ales celor cu o educație de nivel mediu, au nevoie de o înțelegere a lumii într-un fel sau altul, fie și conspiraționist, e mai bine decât nimic”, a mai arătat Daniel David.

Comentarii Facebook