Polițistă HĂRȚUITĂ SEXUAL și la Turda. Doi polițiști sunt anchetați

 

O agentă de poliție din Turda a depus plângere împotriva șefilor ei, pe care îi acuză de hărțuire sexuală. 

 

Reprezentanții Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie Cluj au primit o plângere din partea agentei de poliţie C.S., care și-a reclamat șefii că au avut un comportament abuziv. Este vorba despre Vasile Mănăilă, şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Turda, și de un agent principal.

 

Colega noastră de la Turda s-a mutat la Secţia 6 din cadrul Poliţiei municipiului Cluj Napoca. Ea a cerut să fie mutată de la Turda. Ea se referea în raportul ei la comisarul şef Mănăilă. Colega noastră a depus plângere în perioada 14 - 15 ianuarie, când au fost sociologii de la IGP în control”, a spus un oficial din cadrul sindicatului.

 

Comisarul şef Vasile Mănăilă este soţul primarului PNL al comunei Tureni, Elena Mănăilă.

 

Cazul este anchetat de poliţiştii Biroului Control Intern. ”Se fac verificări în legătură cu această plângere, în ceea ce priveşte modul de adresare reciprocă al persoanelor în cauză, urmând să stabilească dacă au fost săvârşite sau nu abateri disciplinare”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

 

Polițista C.S. nu a depus plângere penală.

 

Citește mai jos și alt caz de hărțuire sexuală din IPJ Cluj:

IPJ Cluj, zguduit de SCANDALURI SEXUALE: Mi-a băgat mâna pe sub cămașă și mă pipăia

Comentarii Facebook