O intersecție din apropierea Pieței Ion Meșter din Cluj-Napoca a ajuns să fie un pericol real pentru șoferi. Patru mașini parcate zilnic la intrarea spre piață blochează strada, iar două curbe fără vizibilitate fac imposibilă circulația în condiții de sig
Două ursoaice cu pui au fost surprinse într-o scenă rară pe un câmp deschis, într-un moment care s-ar fi putut transforma foarte ușor într-un conflict violent, dar care s-a încheiat în mod surprinzător fără nicio agresiune.
Clujenii care folosesc transportul în comun trebuie să se pregătească pentru câteva zile cu schimbări importante în circulația mijloacelor de transport. Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat că, în perioada 19-22 iunie 2026, vor fi introduse
Un cetățean moldovean a fost trimis în judecată la Cluj după ce a transportat ilegal trei migranți din Bulgaria spre vestul Europei. Prins pe A3 cu 164 km/h, a fugit de poliție și s-a blocat cu mașina pe un drum de câmp în comuna Sânpaul
Un hub agroindustrial integrat va fi construit în comuna Cojocna, după ce Comisia Tehnică de Urbanism a Județului Cluj a avizat planul urbanistic zonal. Proiectul primăriei locale se va dezvolta pe un teren de peste 28.000 de metri pătrați și va include s
O localitate din județul Cluj intră într-o nouă etapă în gestionarea deșeurilor, odată cu implementarea unui sistem modern de colectare selectivă care va schimba complet modul în care locuitorii de la bloc își aruncă gunoiul. Astfel, începând cu data de 2
Camioanele de mare tonaj au revenit pe străzile unui cartier din Cluj-Napoca! Locuitorii cer intervenția urgentă a Poliției Locale
Problema oamenilor străzii persistă la Cluj-Napoca! Clujenii reclamă mizerie și pericole pentru pietoni
Duminică, 21 iunie, centrul Clujului va găzdui două manifestații cu mesaje diametral opuse, însă autoritățile susțin că nu există motive de îngrijorare și că ordinea publică va fi asigurată pe tot parcursul zilei.
Restricții de circulație pe DN 1F, județul Cluj, începând de vineri, 19 iunie 2026. Lucrările vizează un sector de aproximativ 60 de metri și sunt legate de construcția autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea
Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 18 iunie, în jurul orei 09:30, pe breteaua de urcare a nodului rutier din localitatea Nădășelu, de pe autostrada A3. Incidentul a implicat un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din mu
Prefectura Cluj a organizat o ședință reunită a Comisiei de Dialog Social și a Comitetului Consultativ pentru Persoanele Vârstnice, cu teme care îi vizează direct pe angajații din sectorul public și pe pensionari. S-au dezbătut amendamentele la proiectul
Mara este o pisicuță de un an și două luni. În urmă cu 11 zile a dispărut de acasă și în tot acest timp , familia a căutat-o peste tot, fără să știe dacă mai este în viață. Au verificat împrejurimile, au întrebat vecinii
Cinci pui de câine de aproximativ cinci săptămâni au fost abandonați sâmbătă seara în zona Deleni / Petrești de Jos, județul Cluj. Protecția Animalelor atrage atenția că situații similare se repetă săptămânal în județ
Momente de tensiune în localitatea Nădășelu, unde o autobasculantă s-a răsturnat pe carosabil, fiind nevoie de intervenția de urgență a pompierilor pentru asigurarea zonei și prevenirea unor pericole suplimentare. Din fericire, deși imaginile de la locul
Raliul Clujului are loc în perioada 19–21 iunie și aduce cu el restricții de circulație pe mai multe drumuri din județ. Sunt afectate zone din Florești, Cluj-Napoca și mai multe localități din zona montană
Primăria Cluj-Napoca continuă demolarea garajelor din Gheorgheni, Mănăștur și Mărăști. Dan Tarcea anunță noi parcări, trotuare, iluminat și spații verzi între blocuri
Un accident a avut loc pe strada Dumitru Mocanu din Cluj-Napoca după ce un șofer n-a acordat prioritate la intersecție. Martori ai evenimentului trag un semnal de alarmă: strada este folosită ca alternativă la artere principale
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a ales un mod inedit de a transmite unul dintre cele mai importante mesaje legate de administrația publică din județ. Aflat pe acoperișul sediului Consiliului Județean Cluj, acesta a vorbit despre digital
Autobuz înțepenit în asfalt la Cluj-Napoca! Manevra care a blocat circulația pe una dintre cele mai aglomerate artere ale orașului
VIDEO. Scene șocante în Cluj-Napoca! Doi minori au traversat prin loc nepermis și au fost evitați în ultimul moment
Ploaia torențială care s-a abătut miercuri după-amiază asupra Clujului a creat probleme în mai multe zone ale orașului, însă una dintre cele mai spectaculoase imagini a fost surprinsă pe strada Piezișă, unde lucrările de modernizare aflate în desfășurare
Un incident grav a fost surprins ieri de un șofer care circula prin comuna Ciurila, județul Cluj. O basculantă care transporta pământ sau material rezultat din lucrări a pierdut o cantitate importantă de noroi pe carosabil, transformând o porțiune de drum
Clujenii se revoltă după ce părinți ai copiilor de la o școală privată din oraș blochează o bandă de circulație la preluarea copiilor. Un alt părinte din instituție confirmă: Poliția Locală lipsește tocmai în intervalul 15:30–17:00
Noi detalii au fost făcute publice de polițiști în cazul accidentului rutier produs miercuri, 17 iunie 2026, în comuna Gilău, unde un copil aflat pe bicicletă a fost lovit de un autoturism. Incidentul, surprins de camera de bord a unui șofer aflat într-o
Un accident rutier în care a fost implicat un copil aflat pe bicicletă a avut loc miercuri, 17 iunie 2026, în comuna Gilău. Incidentul a fost surprins de camera de bord a unui șofer aflat într-o coloană de mașini care trecea prin zonă, imaginile arătând i
O ambulanță fără semnale acustice și luminoase în funcțiune a intrat în coliziune cu un autoturism pe Calea Moților din Cluj-Napoca, miercuri în jurul orei 12.30. Șoferul de 52 de ani din Satu Mare a efectuat un viraj la stânga și s-a izbit de mașină
Clujenii reclamă vandalizarea zilnică a unui container pentru haine din Mănăștur: „Lacătul a fost spart din nou!”
Locuitorii de pe strada Bușteni din Cluj-Napoca cer de urgență limitatoare de viteză în dreptul parcurilor de joacă, după ce sesizările anterioare au rămas fără răspuns. Zilnic, copiii sunt la un pas de a fi loviți de mașinile care depășesc limita de 30 k
Protecție mai mare pentru copii! Pedepse redimensionate și reguli noi pentru abuzurile împotriva minorilor