Gropi și asfalt deteriorat pe trei străzi din Cluj-Napoca! Locuitorii cer reparații înainte să vină iarna
Locuitorii de pe străzile Vasile Cârlova, Zarandului și Bradului din Cluj-Napoca reclamă starea proastă a carosabilului și spun că, deși au sesizat în repetate rânduri problema, reparațiile întârzie să apară.
Un clujean susține că a transmis deja a cincea sesizare către autorități cu privire la gropile și deteriorările de pe cele trei străzi, însă până în prezent nu ar fi fost luate măsuri concrete.
„Revin a cincea oară către dvs. cu aceeași problemă nerezolvată a gropilor și deteriorărilor din carosabilul străzilor Vasile Cârlova, Zarandului, Bradului din Cluj-Napoca”, a transmis acesta.
Gropi și asfalt deteriorat pe trei străzi din Cluj-Napoca! Locuitorii cer reparații înainte să vină iarna
Locuitorii spun că au așteptat ca problemele să fie remediate după sezonul rece, însă lucrările nu ar fi fost realizate.
„Am tot așteptat să se repare, dar se pare că, deși vă semnalăm aceste probleme, nu se iau în considerare. Suntem revoltați toți cei care locuim în această zonă de lipsa de interes și implicit de respect față de cetățenii și șoferii din Cluj”, reclamă clujeanul.
Oamenii cer să afle când vor fi reparate gropile și porțiunile de carosabil deteriorate, mai ales că se apropie din nou sezonul rece.
„Dorim să știm totuși când aveți de gând să trimiteți să se repare aceste gropi și deteriorări... nu de alta, dar în câteva luni vine iar iarna și nu s-a făcut nimic de când s-a terminat precedentul sezon rece”, se arată în sesizare.
0 Comentarii