Ministrul Educației păstrează școlile deschise în ciuda riscului apariției unui nou val de COVID-19


  • Principul ministrului: „Școlile se închid ultimele și școlile se deschid primele”
  • Scenariile de funcționare ale școlilor sunt raportate la rata de infectare care include și focarele
  • Decizia includerii focarelor la rata de infectare a fost luată încă din ianuarie

Legat de riscul apariției celui de-al treilea val al pandemiei, în contextul în care noile tulpini COVID-19 au ajuns și în România, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a subliniat că se va ghida după un principiu simplu în ce privește situația școlilor.

Îmi place să cred că vom respecta un principiu simplu: școlile se închid ultimele și școlile se deschid primele. Deci ne-am exprimat speranța, încă suntem cu rata de infectare în școli mult sub rata de infectare a populației generale și avem desigur și această măsură a introducerii focarelor în rata de infectare după care vor lucra școlile”, a comentat Cîmpeanu la Antena 3.

Școlile sunt incluse în scenarii de funcționare raportat la rată de infectare care include și focarele.

Ministrul Educației a mai subliniat că s-a luat decizia în urmă cu două săptămâni ca școlile să intre în scenarii de funcționare conform ratei de infectare care include și focarele.


Comentarii Facebook