Marti 23 Iulie

Mai mult de jumătate dintre maghiari cred că relațiile cu România trebuie îmbunătățite



Potrivit unui sondaj al Institutului Nezopont, un procent de peste 50% dintre cetățenii maghiari consideră că relațiile dintre Ungaria și România trebuie îmbunătățite. Părerile acestora au fost influențate de polemicile din toamna anului 2015 dintre Guvernul Viktor Orban şi fostul Cabinet Victor Ponta, precizează Institutul.

Cetăţenii ungari nu cred că ţările vecine sunt antipatice, anunţă Institutul Nezopont, notând că majoritatea respondenţilor cred că Ungaria menţine relaţii bune cu majoritatea statelor vecine, potriit Mediafax.

Astfel, 48% dintre persoanele intervievate apreciază că relaţiile Ungariei cu Slovacia s-au îmbunătăţit în ultimii ani, iar majoritatea ungurilor cred că şi relaţiile cu Serbia sunt bune.

Totuși, înceea ce privește relațiile cu România, 52% dintre unguri cred că relaţiile cu România trebuie îmbunătăţite.

"În timp ce parteneriatul premierului Ungariei, Viktor Orban, cu omologul său slovac, Robert Fico, a jucat un rol pozitiv în evaluarea relaţiilor ungaro-slovace, tonul vehement folosit frecvent de fostul premier român Victor Ponta probabil a influenţat opniile referitoare la relaţiile româno-ungare", explică Institutul Nezopont.

Sondajul a fost efectuat prin telefon, în perioada 4-7 ianuarie, pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de cetăţeni ungari.

Comentarii Facebook