Incendiu pe o stradă din Cluj-Napoca! Flăcările au cuprins mai multe pubele de gunoi, totul ar fi pornit de la o țigară aruncată - FOTO


Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins mai multe pubele de gunoi pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca. 

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stins incendii, unde au găsit mai multe pubele, pentru colectarea deșeurilor, cuprinse în totalitate de flăcări, fiind în pericol de extindere și la un autoturism parcat în apropiere.

„Focul a fost lichidat imediat, însă partea laterală a autoturismului a fost deteriorată de căldura degajată până la sosirea echipajelor operative. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cel mai probabil focul a izbucnit din cauza unei neglijențe privind fumatul.

Pe această cale reamintim cetățenilor pericolul reprezentat de nerespectarea regulilor privind fumatul în producerea incendiilor, dar mai ales obligativitatea respectării normelor generale de apărare împotriva incendiilor, respectiv OMAI nr. 163/2007”, transmite ISU Cluj. 

Comentarii Facebook