Incendiu devastator la Beliș! Trei case și trei anexe s-au făcut scrum - FOTO și VIDEO


Trei case și trei anexe au ars azi dimineață, în jurul orei 5.00, la Beliș.

Patru autospeciale de stins cu apă și spumă din cadrul unității noastre și una din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Beliș, intervin de la primele ore ale dimineții pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins trei case și trei anexe gospodărești din localitatea Beliș.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 5.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit imobilele, construite pe structură de lemn, cuprinse în totalitate de flăcări.

Ocupanții și animale au fost evacuați până la sosirea pompierilor, iar până în acest moment nu sunt anunțate persoane rănite în urma acestui eveniment. Astfel, cele două case alipite, cu o suprafață de cca 100mp, o casă de vacanță, de CCA 200mp, o șură, o lemnărie și o poiată, cu o suprafață cumulată de cca 100mp au fost distruse de flăcări și sunt desfășurate încă operațiuni pentru desfacerea și stingerea focarelor ce ard mocnit precum și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Comentarii Facebook