Grăbită să vină pe lume, o fetiță s-a născut în mașina SMURD. Copilul a ajuns sănătos la un spital din Cluj-Napoca - FOTO


Dispeceratul Detașamentului de Pompieri Dej a avut parte de o intervenție inedită luni seara, când în jurul orei 18:00, au primit un apel de urgență din localitatea Sâmboleni, comuna Cămărașu. Motivul apelului? O femeie însărcinată acuza puternice dureri abdominale.

Un echipaj SMURD a fost trimis direct la punctul de lucru Mociu. În ambulanță s-au aflat doi paramedici. Planul lor, de a ajunge urgent la spital cu femeia, a fost dat peste cap: o splendidă fetiță s-a grăbit să vină pe lume. Echipajul medical a asistat la nașterea unui copil perfect sănătos, chiar în ambulanță. Mama și copilul au fost duși apoi la Clinica de Obstretică și Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca, notează gherla.info. 

Noi am știut din start ce trebuie făcut, deoarece am mai avut intervenții de acest fel. Ne-am pregătit pentru protocol și am fost echipați cu toate dotările necesare. Mama a născut la ora 18:51, în timp ce noi o monitorizam. Vă dați seama, a fost un moment frumos, dar nu putem lăsa emoțiile să ne copleșească. Ne-am concentrat pe misiunea noastră și pe ajutorul pe care trebuie să-l oferim”, a declarat comandantul echipajului, plutonierul adjutant Alin Filip.

fetita.jpeg

Sursa foto: gherla.info


Comentarii Facebook