Furtună de coșmar în Cluj! Copaci căzuți pe mașini, acoperișuri smulse și drumuri blocate. Pompierii, în alertă totală pentru codul portocaliu
Furtunile au făcut prăpăd în județul Cluj: zeci de intervenții ale pompierilor, acoperișuri smulse și copaci căzuți pe mașini
Clujul s-a aflat sâmbătă, 26 iulie 2025, sub incidența unui cod portocaliu de vreme severă, iar efectele fenomenelor meteorologice nu au întârziat să apară. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a anunțat că, până la ora 21:30, pompierii au fost solicitați să intervină în numeroase situații de urgență, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime sau animale rănite.
Intervenții pe tot teritoriul județului
Rafalele puternice de vânt au provocat pagube în mai multe localități. Printre cele mai grave incidente se numără:
- degajarea unui stâlp de lemn căzut pe carosabil pe DN 16, la ieșire din Apahida;
- arbori căzuți peste autoturisme pe strada Oașului din Cluj-Napoca și în localitatea Vad;
- copaci doborâți peste firele de înaltă tensiune pe strada Maramureșului din municipiu și în localitățile Cojocna și Vișea;
- acoperișul unei cabane smuls de vijelie în localitatea Pata, comuna Apahida, unde o altă intervenție a vizat și îndepărtarea unei bucăți de tablă căzute pe liniile electrice;
- arbori prăbușiți pe carosabil pe DN 1R, între Beliș și Poiana Horea;
- stâlp căzut pe o alee în localitatea Sava, comuna Pălatca;
- tablă desprinsă de pe acoperișuri în localitatea Câmpenești.
Sprijin din partea serviciilor voluntare
Echipajele ISU au fost sprijinite și de serviciile voluntare pentru situații de urgență din localități precum Țaga, Apahida sau Căianu, care au acționat prompt pentru a limita pagubele și pentru a degaja drumurile blocate.
„Pompierii clujeni sunt în continuare pe teren, pregătiți să răspundă oricărei solicitări, iar dinamica din teren este monitorizată prin Centrul Operațional”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Meteorologii au avertizat că fenomenele meteo extreme ar putea continua și în următoarele ore, astfel că populația este sfătuită să evite deplasările inutile și să se adăpostească în locuri sigure pe durata avertizării.
1 Comentariu