Fosta miss numită de PNL în Consiliul de Administrație al unui spital clujean a demisionat la cererea președintelui Consiliului Județean Cluj


Urmare a articolului publicat de Stiri de Cluj cu privire la numirea, în calitate de supleant 2, a Claudiei Ardelean, în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca (funcție neremunerată), președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, i-a cerut acesteia demisia.

Regret nespus incidentul.

Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat.

Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăți (din care una de Drept) și are o pregătire foarte bună.

Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă țin de viața privată a persoanei respective.

În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri”.

Va reamintim faptul ca Claudia Ardelean, proprietara unei firme de hostesse, a anuntat pe Instagram ca a fost numita in Consiliul de Administratie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj. ”It’s officially! Azi, 08.02.2021 am semnat contractul de mandat in baza caruia imi voi exercita functia publica de reprezentant al Consiliului Judetean Cluj in Consiliul de Administratie al unui spital public din Municipiul Cluj-Napoca! Multumesc pentru incredere si sustinere Partidului National Liberal Cluj!”, a scris pe Instagram Claudia Ardelean.

O fostă miss numită de PNL în Consiliul de Administrație al unui spital clujean. E proprietara unei firme de hostesse

Comentarii Facebook