Sambata 18 Ianuarie

Finanţarea educaţiei, democraţia în mediul academic şi angajabilitatea sunt proprităţile studenţilor clujeni şi din România

 

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a organizat în perioada 5-10 August, la Cluj Napoca, Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România. Ajuns la a VII-a ediţie, Forumul este cel mai important eveniment anual ANOSR şi a reunit peste 150 de lideri ai studenţilor din 72 organizaţii studenţeşti din întreaga ţară.

Timp de o săptămână liderii studenţilor au discutat subiecte precum finanţarea educaţiei, democraţia în mediul academic şi angajabilitatea, şi-au ales liderii pentru următoarea perioadă şi au stabilt strategia ANOSR privind următorul an universitar.

În legătură cu subiectele abordate, studenţii au semnalat următoarele priorităţi:
Finanţarea educaţiei – considerăm că investiţia în educaţie arată nivelul de responsabilitate al aleşilor faţă de viitorul ţării. Propunem:

-    Creşterea bugetului alocat educaţiei la 6% din PIB. Îmbunătăţirea echităţii şi calităţii sistemului educaţional prin mărirea bugetului alocat pentru subvenţia cămine cantine, investiţii în cămine şi cantine şi biblioteci.
-    Crearea posibilităţii de direcţionare a 2% din impozitul pe profit şi din cel pe venit către un fond naţional de burse de performanţă

Participarea  studenţilor la luarea deciziilorConsiderăm că studenţii trebuie să se afle pe lista de priorităţi a decidenţilor, atât la nivelul universităţilor cât şi la nivel naţional. Pentru ca vocea studenţilor să conteze cu adevărat, solicităm:
-    Creşterea influenţei studenţilor în decizia de alegere a Rectorului Universităţilor la un procent de 25%
-    Creşterea participării studenţilor în Consiliul de Administraţie până la un procent de 25%
-    Participarea ANOSR în Consiliul Economic şi Social

Tineri competenţi pentru România – Pentru a evita continuarea migraţiei medicilor din România şi a atrage tineri competenţi în educaţie şi sănătate, propunem:
-    Creşterea veniturilor tinerilor angajaţi din sectorul medical şi din învăţământ, prin introducerea unor facilităţi fiscale
-   Acordarea de vouchere subvenţionate de stat pentru participarea acestora la conferinţe şi alte programe de dezvoltare profesională.

În perioada următoare, ANOSR va finaliza analiza impactului bugetar al măsurilor propuse şi adoptate în cadrul Adunării Generale, urmând ca apoi acestea să fie propuse spre asumare candidaţilor pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Organizatorii acestei ediţii au fost: Asociaţia Studenţilor de la Business (ASB), Asociaţia Studenţilor Psihologi din România (ASPR), Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design (ASUAD), Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (FAS-USAMV), Organizaţia Studenţilor Economişti (OSE), Organizaţia Studenţilor Farmacişti (OSF), Organizaţia Studenţilor Universităţii Babeş-Bolyai (OSUBB),  Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (OSUT), Societatea Stundeţilor Europenişti (SSE).

Comentarii Facebook