Sambata 9 Noiembrie

Elevii români fac mai multe ore de școală pe an decât media europeană. Când compară zilele de școală pe an, ministrul Educației ''uită'' de ore

Ideea ca elevii români fac prea puțină școală este falsă. Au mai puține zile de școală, dar mai multe ore pe an

Ideea pe care ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu incearca sa o acrediteze in randul opiniei publice, cum ca este nevoie de lungirea anului scolar, deoarece elevii romani ar face prea putina scoala, si pentru care aduce argumentul ca suntem in topul statelor cu cele mai putine zile de scoala, este complet falsa.

Elevii romani fac intr-adevar mai putine zile de scoala, dar petrec pe parcursul anului mai multe ore in banci decat media elevilor din Europa, pentru ca au mult mai multe ore pe zi. Desi in clasele primare au mai putine ore pe zi, la gimnaziu au mult mai multe si asa se ajunge ca la clasele I-VIII, per total , un elev roman sa petreaca mai multe ore la scoala decat media europeana.

Deși au mai puține zile de școală, elevii români fac mai multe ore pe an decât media europeană: mai puține ore la primar, dar mult mai multe la gimnaziu

Astfel, in anul scolar 2020-2021, conform unor cifre prezentate de site-ul parintiicerschimbare.ro la ciclul primar si gimnazial numarul total de ore  a fost de 7078 de ore, in timp ce media pe Europa este 6940 de ore. Acest numar a crescut in Romania de la 5426 de ore/an in anul scolar 2017-2018, la 7078 de ore/an, in prezent. In timp ce la clasele primare elevii romani fac 3300 de ore/an (iar media este 4082 de ore/an), la gimnaziu, elevii romani sunt pur si simplu epuizati: in  timp ce elevii de clasele V-VIII din Romania au avut 3778 de ore/an, media europeana a fost in anul scolar 2020-2021 cu aproape 1000 de ore mai mica (2858 de ore/an).

Se poate observa, asadar, ca elevii din Europa stau la scoala mai multe ore in clasele primare, atunci cand dupa-amiaza sunt ore de teme sau recreative (sport, muzica, arte) si cand nu este necesar atat de mult studiu individual. Pe de alta parte, elevii romani stau la gimnaziu 3778 de ore /an, in timp ce media este de 2858 de ore. Avand in vedere ca in restul Europei elevii merg si mai multe zile la scoala, rezulta ca numarul de ore/zi  in gimnaziu este mult mai mic pentru un elev din restul Europei, fata de unul roman. 

tabel ore elevi 2.png

Precizam ca in acest calcul nu intra deloc temele pentru acasa, stiut fiind ca elevii romani au, mai ales la gimnaziu, un volum de teme foarte mare, timpul ocupat de acestea fiind de cel putin 2-3 ore /zi, ajungand uneori si la 5 ore pe zi. 

Ministrul Educației cere lungirea anului școlar, dar nu aplică legea cu reducerea numărului de ore pe săptămână

Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu anunta periodic, de mai bine de un an, ca se impune lungirea duratei anului scolar prin scurtarea vacantei de vara (incepand cu cea din acest an), fara a umbla, insa deloc la numarul de ore pe care un elev roman trebuie sa le petreaca la scoala sau la programa extrem de incarcata a fiecarei materii.  Argumentul acestuia este ca Romania este in top trei tari cu cele mai putine zile de scoala. Acest tip de prezentare trunchiata a informatiei, a indus deja in randul multor romani convingerea ca rezultatele slabe ale elevilor la testele PISA, de exemplu, sunt rezultatul faptului ca elevii romani ar avea prea putine zile de scoala.

Nimic mai fals.

Elevii români fac mai multe ore de școală decât media europeană, cu multe ore pe zi si cu o programă greoaie și nepotrivită vârstei lor

Asa cum am aratat, numarul de ore pe care il  au elevii romani este mai mare decat media europeana. Rezultatele slabe vin asadar din programa prea incarcata si abstracta pe care elevii nu o pot intelege, intrucat nu este potrivita pentru varsta lor, din modul in care se preda si chiar si din aceasta supraincarcare zilnica a elevilor. Daca in clasele primare se fac mai putine ore decat media europeana, la gimnaziu se ajunge la o suprasolicitare a elevului, care sta cu aproape 1000 de ore pe an mai mult la scoala decat media europeana. 

Desi inca din 2019 exista o lege care prevede reducerea numarului de ore la gimnaziu, aceasta nu se aplica si ministrului nu pare sa ii pese de ea. Conform legii promulgate în urmă cu aproape trei ani, elevii din învățământul primar trebuiau sa faca începând de cu anul școlar 2020-2021, în medie, 20 de ore/săptămână, elevii de gimnaziu – 25 de ore săptămânal. Acest lucru nu s-a intamplat nici in anul scolar 2021-2022. 

 

Elevii din învățământul primar vor face începând de anul școlar următor, în medie, 20 de ore/săptămână, elevii de gimnaziu – 25 de ore săptămânal. Cel mai mare impact al acestei legi va fi la gimnaziu, unde sunt tăiate peste 5 ore din orarul săptămânal al elevilor.

Se așteaptă structura anului școlar 2022-2023, care ar putea însemna reducerea vacanței de vară, dar nu și reducerea numărului de ore pe săptămână

In urmatoarea perioada o sa apara structura anului scolar 2022-2023 si este foarte posibil sa observam ca vacanta de vara a fost redusa, dar este prea putin probabil sa aflam de la ministrul Sorin Cimpeanu ca se va aplica legea in vigoare si s-a redus si numarul de ore pe saptamana. 

De alfel, nu sunt mari sperante nici ca s-ar reintroduce vacanta de iarna, care a fost reduca in acest an de la trei saptamani (doua de Craciun si una in februarie) la o saptamana, desi exista deja si cereri publice in acest sens., cum a fost ce a transportatorilor de cablu: Petiție: Vrem vacanță pentru elevi în februarie 2023! Activitățile în aer liber ajută la creșterea imunității copiilor!

 



Comentarii Facebook