Electric Castle susține că nu a cerut anularea festivalului. Ministrul Culturii spune altceva


Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu susține că marile festivaluri i-au cerut să anuleze evenimentele prin lege. 

Organizatorii de mari festivaluri ne-au solicitat insistent să emitem noi un act normativ prin care să anunţăm că nu mai sunt permise organizarea de evenimete cu participare de peste 1000 de persoane cel puţin până la 1 septembrie, pentru că asta i-ar ajuta pe ei în rezilierea contractelor şi în alte procese", a afirmat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu.

Nu că noi le-am interzice, ei ne-au cerut să emitem un act normativ, dar Guvernul nu poate emite acte decât pe durata stării de alertă aşa că ne vom adresa Parlamentului cu o propunere de lege în acest sens”, a mai precizat Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu spune că biletele deja cumpărate vor putea fi transformate în vouchere sau pot fi folosite pentru următorul festival. ”Acele bilete îşi păstrează valabilitatea până la următorul spectacol. Dacă respectivul nu doreşte să meargă la următorul spectacol se analizează posibilitatea transformării biletelor în vouchere cu care să se poată participa la un alt eveniment cultural", a mai spus ministrul.

Organizatorul Electric Castle, Andi Vanca, a spus că nu a cerut anularea. 

Nu, organizatorii Electric Castle și Untold nu au cerut anularea festivalurilor.

Au cerut claritate și să știe dacă pot să-și organizeze sau nu evenimentele. Iar dacă pot să le organizeze, în ce condiții. Sunt niște lămuriri pe care le cerem din luna martie, timp în care am incercat sa le explicam autoritatilor ca industria noastra nu poate functiona din 30 în 30 de zile. Lămuririle respective ajuta întreaga industrie de evenimente din România, nu doar pe EC sau Untold”, a spus Vanca.

Comentarii Facebook