Directorul ROMATSA Cluj a demisionat după ce un controlor de trafic aerian a adormit la Aeroportul Cluj și un avion nu a putut ateriza


Cosmin Gheorghe Bodea, directorul Romatsa (DSNA) Cluj, și-a dat demisia după dezvăluirile că un controlor de trafic aerian, aflat la început de carieră, a adormit în timp ce era singur în turnul de control de la Aeroportul din Cluj-Napoca, anunță Gândul.

Incidentul, care a avut loc în urmă cu două luni, a pus temporar în așteptare o aeronavă Airbus aflată în procedura de aterizare, aparținând companiei Wizz Air.

Avionul a fost obligat să aștepte peste 20 de minute în aer, timp în care pista aeroportului era complet întunecată. Situația putea degenera într-o tragedie, în cazul unei urgențe la bord.

Citește și Controlor de trafic aerian adormit la Aeroportul Cluj. Un avion Wizz Air cu sute de pasageri a fost blocat în aer zeci de minute din cauza asta

Conform aceleiași surse, ancheta Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) confirmă detaliile dezvăluite în presă, însă raportul complet rămâne cel puțin deocamdată secret, iar Romatsa nu a oferit public explicații suplimentare. 

Romatsa susține că, în noaptea incidentului, trei persoane asigurau serviciul, iar traficul redus a permis ca unul dintre controlori să părăsească sala operațională, fără ca siguranța pasagerilor să fie compromisă. Reprezentanții companiei menționează că procedurile existente respectă standardele internaționale și garantează funcționarea serviciilor de dirijare la nivel înalt.

Citește și Romatsa explică incidentul de la Aeroportul Cluj, cu un controlor de trafic aerian adormit și un avion blocat în aer: „Oboseală și lipsă de experiență”

Ceea ce s-a întâmplat pe Aeroportul Cluj confirmă vulnerabilitatea sistemului, care poate depinde de decizia sau starea unui singur angajat, și ridică întrebări privind modul în care sunt repartizați controlorii de trafic cu experiență limitată.

Comentarii Facebook