Directori de la licee de TOP din Cluj-Napoca și-au dat demisia

Mai mulți directori de la trei licee de top din Cluj-Napoca și-au dat demisia înainte de începerea școlii.

 

Este vorba despre directorii de la Liceul Teoretic "Gheorghe Sincai", Colegiul Naţional "George Coşbuc"  și Colegiul National "George Baritiu".

 

Inspectorul general școlar Cluj, Valentin Cuibus, a explicat că aceste demisii, ale unor directori de top, vin pe fondul salariilor foarte mici. ”Și-au dat demisiile directorii de la Șincai, Coșbuc și Baritiu. Au motivat că nu există interes financiar pentru a-și asuma asemenea responsabilități. Un director câștigă cu 150 de lei mai mult decât un profesor. Spre exemplu, ajunge la un salariu de 2200 de lei, un director cu gradul maxim, la care se adaugă 150 de lei. 

 

Am avertizat încă de mai demult că riscăm să pierdem directorii buni, pentru că nimeni nu își asumă responsabilitatea unui liceu cum e George Coșbuc, cu 65 de clase, pentru un spor de 20% la salariu. Am cerut și Ministerului să ia măsuri, dar încă nu s-a făcut nimic. Ar trebui ca un director să câștige cu cel puțin 1000 de lei mai mult decât un alt profesor, de același grad”, a spus Valentin Cuibus. 

 

Inspectorul general școlar a spus că el, în acest moment, câștigă lunar 3.240 de lei.

 

Pe lângă directorii de la aceste licee de top și-au mai dat demsia și alți manageri de la școli mai mici și grădinițe. Au mai fost câțiva care au ieșit și la pensie. 

 

În locul demisionarilor, Valentin Cuibus a precizat că a numit interimari, până la organizarea concursului. 

Comentarii Facebook