Accident mortal pe un drum din Cluj! Un șofer a intrat pe contrasens, direct într-un TIR



Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, joi după-amiază, în jurul orei 16.15, pe DN1 E60, pe raza comunei Gilău.

Conform polițiștilor, un bărbat de 27 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, pe raza comunei Gilău, înspre Cluj-Napoca, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de circulație.

Astfel, acesta a intrat în coliziune frontală cu un TIR, condus regulamentar, iar în urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook