Marti 7 Februarie

De Sfânta Maria, la Nicula au fost pregătite 20.000 de sarmale pentru pelerini

 

Călugării de la Mănăstirea Nicula așteaptă și în acest an zeci de mii de credincioși din toată țara, care să se roage la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

 

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat că pelerinii vor fi cinstiți cu sarmale și cozonaci, după cum spune tradiția.

 

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula. În noaptea de luni spre marţi icoana va fi scoasă din biserică şi se va înconjura biserica, iar marţi de la ora 9 va fi oficiată slujba de Liturghie de către un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. Din sobor mai fac parte mitropolitul Luca, de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina, mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, care vine de la Paris, şi episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Emilian Crişan”, a spus Ivanov, conform Mediafax. Călugării au pregătit 20.000 de sarmale și 20.000 de felii de cozonac.

Mulți pelerini au ajuns deja la Mănăstirea Nicula și participă la slujbele religioase. Cei mai mulți sutn așteptați în aceasta seară, dar și marți dimineața, la prima oră. 

Comentarii Facebook