Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, în care a evidențiat legătura istorică dintre vechea biserică din Feleac și credința ortodoxă, precum și importanța spirituală a sfintei pentru
Clopotele unei mănăstiri din Cluj-Napoca dau „deșteptarea” aproape zilnic locuitorilor unui cartier. Acestea încep să bată în jurul orei 6 dimineața și se aud de mai multe ori, potrivit unor filmări ajunse în posesia Știri de Cluj.
Râșca organizează pe 19 și 20 septembrie prima ediție a „Zilei Munților Apuseni”. Muzică populară, dansuri și tulnic pe terenul de sport Râșca-Pleș, de sâmbătă de la ora 15.00
Primăria Cluj-Napoca se pregătește să aprobe o hotărâre prin care alocă 6 milioane de lei din bugetul local pentru biserici și mănăstiri. Documentul, inițiat de primarul Emil Boc, propune finanțarea a 39 de proiecte depuse de diferite culte religioase din
Prețurile din Cluj-Napoca și din zona metropolitană i-au împins pe cei care lucrează remote să caute case tot mai departe de oraș. Zona Unirea–Dumbrava, la limita cu județul Alba, a ajuns una dintre cele mai discutate variante: casă cu teren
FOTO. Accident grav în Cluj! Au fost implicate cinci persoane. Două au fost transportate de urgență la spital
Conferențiar universitar doctor Maria Marina Simionescu, muziciană formată la Academia „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, a murit luni, la 59 de ani.
Incendiul care a mistuit anexele mănăstirii din Cășiel-Strâmbu, județul Cluj, ar fi pornit chiar de la sistemul de panouri solare al lăcașului de cult. Pompierii spun că focul a izbucnit în camera tehnică unde erau montate echipamentele de conversie și st
Se prezenta pe internet drept maică stareță la Mănăstirea Sfânta Treime și promitea că repară căsnicii prin rugăciuni și magie albă. O femeie cu probleme conjugale i-a trimis 328.100 de lei în mai puțin de două luni, iar 60.000 i-a predat mână în mână, în
Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel are o istorie de peste 200 de ani și a fost la un pas de a fi distrusă de flăcări luni, 17 august
Pompierii au reușit să salveze mănăstirea din localitatea Cășeiu-Strâmbu, comuna Chiuiești, județul Cluj. Flăcările au cuprins mai multe construcții din incinta mănăstirii, însă lăcașul de cult a fost salvat
Un incendiu de proporții a izbucnit luni la o mănăstire din localitatea Cășeiel-Strâmbu, comuna Chiuiești, județul Cluj. Flăcările au cuprins mai multe imobile din cadrul lăcașului de cult, iar pompierii au fost mobilizați pentru a limita extinderea focul
Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula oferă, în fiecare an, imagini care impresionează prin amploarea și atmosfera lor. În acest an, camerele care au surprins evenimentele de sus au reușit să redea un moment cu totul special: mii de lumânări aprinse de pele
Mii de credincioși au ajuns și în acest an la Mănăstirea Nicula, pentru unul dintre cele mai importante momente religioase din Transilvania. Atmosfera de pelerinaj a fost însă însoțită și de momente de aglomerație, iar un cititor Știri de Cluj a surprins
Mii de pelerini participă și în acest an la Hramul de la Nicula. Pompierii clujeni avertizează asupra deshidratării și transmit recomandări importante.
Mănăstirea Nicula din județul Cluj își primește în aceste zile pelerinii veniți să participe la slujbele dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox.
Jandarmii clujeni intră în dispozitiv pentru weekendul de Sfânta Maria, între 14 și 16 august. Vor asigura ordinea publică la șapte biserici din Cluj-Napoca și la mănăstirea din Tăuți, comuna Florești
Un bărbat a transmis redacției Știri de Cluj un mesaj emoționant despre drumul pe care îl face, an de an, spre Mănăstirea Nicula, pornind de la Sălaj Bobota. Pentru Hulpaș Șerban, călătoria este un moment extrem de important. În fiecare an, acesta porn
Mănăstirea Nicula se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși la altarul mănăstirii.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări ample de întreținere pe DJ 109D, pe tronsonul Săcălaia – Sic – Coasta – Vișea – Jucu de Sus, un sector de peste 32 de kilometri. Se fac plombări, frezări, curățare de șanțuri și înlocuire de parapete
O „călugăriță” misterioasă face autostopul și cere bani prin Cluj-Napoca, iar clujenii sunt tot mai des puși în gardă. Trei sesizări diferite, din zone diferite ale orașului – Sub Coasta, Diego și Iris – descriu aceeași persoană, cu aceleași veșminte și o
Hramul și Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula se apropie, iar autoritățile din Cluj au stabilit deja măsurile de siguranță pentru miile de pelerini așteptați între 14 și 16 august. Prefectul Maria Forna a coordonat o ședință specială cu toate instituțiile
Comunitatea ortodoxă din Cluj este în doliu după trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Alexandru Ghenț, starețul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Feleacu, unul dintre cei mai respectați și apreciați duhovnici ai județului.
Fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacționat vehement după ce Catedrala Adormirii Maicii Domnului din cadrul Lavrei Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante simboluri ale ortodoxiei răsăritene, a fost afec
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 107N, pe cei 21 de kilometri dintre Băișoara și Mănăstirea Muntele Rece. Se frezeaza zonele deteriorate, se plombează gropile și se montează parapete de siguranță
VIDEO. Tradiție spectaculoasă în Cluj! „Împănatul Boului”, ritualul vechi de sute de ani care decide soarta fetelor de măritat
Accident grav în Cluj! Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de beton! Două persoane, printre care un copil de 9 ani, au fost rănite
Primește salariu de la Parlamentul European, dar a rupt steagul UE! Gestul controversat făcut de Diana Șoșoacă
Administrația locală din Dej anunță că drumul care asigură accesul către Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost reabilitat, lucrările fiind finalizate chiar înainte de unul dintre cele mai importante momente pentru lăcașul de cult: hramul din 2
Un incendiu violent a izbucnit duminică, chiar în prima zi de Paște, la Mănăstirea Bistrița din localitatea Costești, județul Vâlcea, provocând panică și mobilizare masivă de forțe. Flăcările au cuprins rapid acoperișul unor chilii, existând un risc major