Duminica 29 Noiembrie

Adevărul despre Mănăstirea Nicula și Icoana Făcătoare de Minuni

 

Greco-catolicii clujeni organizează și în acest an un pelerinaj la Mănăstirea Nicula și respun povestea acestui lăcaș de cult extrem de iubit de credincioși.

 

La sfârşitul secolului al XVII-lea, în contextul istoric în care la Viena se desfăşurau tratative pentru unirea în credinţă a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, în satul Nicula, între 15 februarie şi 12 martie, în anul 1694, o Icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. O comisie bisericească formată din trei preoţi iezuiţi a constatat şi atestat documentar această minune. Împreună cu actele doveditoare ale minunii, ei au trimis Curţii Imperiale şi actele unui proces între locuitorii din Nicula şi Contele Korniş, guvernator al ţinutului, ambele părţi dorind să deţină Icoana lăcrimătoare. Din aceste motive, împăratul Leopold I din Viena a hotărât ca Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să nu fie nici a contelui, nici a niculenilor, adică a bisericii parohiale din Nicula, ci ”să se aşeze într-o biserică deosebită care să fie zidită în hotarul Niculei, unde orice credincios, de orice lege, să aibă drept să meargă să se închine” (V. Bojor, Maica Domnului dela Sf. Mănăstire din Nicula, Gherla, 1930, p.119).

 

Ca urmare a sentinţei civile definitive şi executorii a Curţii din Viena, între 1700-1712 a fost ctitorită o biserică unde a fost adăpostită icoana până în anul 1884, biserică aflată dintotdeauna în proprietatea şi administrarea Bisericii Greco-Catolice. Din anul 1884, Icoana Făcătoare de Minuni a fost mutată în noua biserică de zid a mănăstirii Nicula, biserică ridicată de Episcopii români uniţi cu Roma, împreună cu credincioşii greco-catolici din zonă (între anii 1875-1879).

 

Prima comunitate monastică de călugări bazilieni a fost înfiinţată la Nicula prin Decretul nr. 140/1936 din 25 februarie 1936, al Episcopului Iuliu Hossu, care oferă Mănăstirea Nicula ”întru binecuvântată chivernisire şi administrare”, Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), considerând că, ”a sunat ceasul dorit, ca cel mai puternic centru de sfinte pelerinagii, sfânta şi scumpa Mănăstire a Niculii, ocrotitoarea străvechei icoane venerate a Maicii Domnului, Făcătoare de minuni, să-şi primească familia sa călugărească” (Curierul Creştin, Organ oficial al Diecezei de Cluj-Gherla, 15-16, VIII (1936), p. 97). La această mănăstire, în anii următori, au fost făcute multe hirotoniri de preoţi greco-catolici, multe depuneri de voturi ale călugărilor OSBM.

 

Din lacrimile izvorâte din ochii Maicii Sfinte (care curgeau atât de puternic încât nu puteau fi şterse de martorii vremii, ci se scurgeau pe pământ) a izvorât tradiţia de sute de ani a pelerinajelor la Nicula, pe urmele Maicii Sfinte făcătoare de minuni.

 

Poporul de pe meleaguri transilvane se aduna la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Nicula, pentru a-i aduce preamărire lui Dumnezeu, pentru a înălţa rugăciuni către Maica Domnului în mijlocul încercărilor vieţii, cântându-i, cu evlavie şi credinţă, cântarea compusă de călugării OSBM: Grigore Sălăjan (versuri) şi Gheorghe Marina (muzica), cu refrenul: „Nu lăsa, Măicuţă, / Să pierim pe cale, / Căci noi suntem fiii, / Lacrimilor Tale”.

 

Pelerinajele la Nicula au atins cea mai mare amploare în timpul Episcopului Iuliu Hossu, între 1917 şi până în 1948, anul trecerii, de către regimul comunist, a Bisericii Române Unite în afara legii. Până la data arestării sale, Arhiereul de vie amintire Iuliu Hossu, în fiecare an, de Sfântă Marie Mare, a predicat la Nicula zecilor de mii de credincioşi veniţi pe jos sau în căruţe trase de cai, din toată ţara.

 

Deşi Mănăstirea Nicula – biserica de piatră şi vechile chilii zidite de Ierarhii Români Uniţi cu Roma – este încă închisă pentru celebrările greco-catolice, PS Florentin a chemat, în fiecare an, la a se păstra continuitatea Pelerinajelor greco-catolice la Nicula (la biserica parohială greco-catolică din sat), care au fost şi rămân un izvor de har şi binecuvântare, un prilej de întărire în credinţă şi rememorare a credinţei înaintaşilor pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Pelerinajele greco-catolice la Nicula sunt şi un prilej de comuniune cu Biserica Ortodoxă, pentru că, mai presus de toate, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Ierarhii şi credincioşii celor două Biserici, Ortodoxă şi Greco-Catolică, prin harul lacrimilor izvorâte la Nicula, se roagă în jurul Icoanei Maicii Sfinte, cea care în tradiţia bizantină este numită: „rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare”, „singura grabnică folositoare” şi „apărătoarea tuturor creştinilor” (din Rânduiala Paraclisului)”, explică preoții greco-catolici.

.

Comentarii Facebook