Concurs de schi cu acuzații de SEX și ORGII la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic Cluj - EXCLUSIV

 

Șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Cluj, Istarte Ștețco, este acuzat că ar fi aprobat ”prioritar” concedii de odihnă de o zi pentru mai mulți angajați, pentru a participa la un concurs de schi organizat de ocoalele private din regiune.

 

În fiecare an, s-a organizat acest concurs de schi cu toți angajații. Totul s-a organizat acum în mare secretomanie și numai 10 colegi au beneficiat de concedii de odihnă de o zi pentru a merge la acest concurs. Aceștia sunt din tabăra directorului Istarte Ștețco. Concursul are loc, vineri, 22 februarie. În tot aceste timp, restul colegilor sunt plecați pe teren, în delegații, iar alții se distrează la schi. Aceștia sunt din echipa domnului Istrate Ștețco. Ceilalți, care erau cu Grigore Avram, fostul șef al Inspectoratului, trag acum pe brânci”, ne-a declarat un angajat al ITRSV Cluj, sub protecția anonimatului.

 

La acest concurs, schiul e numai un pretext. Seara bărbații se îmbată ca porcii, joacă cărți și unii mai primesc câte o femeie din partea cuiva”, ne-a mai spus sursa noastră, care a participat la un eveniment similar, în 2012, la Șuior, în Maramureș. În acest an, concursul de schi se ține la Vatra Dornei.

 

Directorul ITRSV Cluj, Istrate Ștețco, a declarat că acuzația ”este o porcărie. A fost o tradiție ca ITRSV Cluj-Napoca și ocoalele private să organizeze un concurs de schi. Au venit și la mine în acest an, dar am spus că pe mine nu mă interesează și că nu vreau să implic instituția în așa ceva. Ocoalele silvice au organizat pe cont propriu acest concurs. O parte dintre oameni și-au cerut cereri de concediu de o zi și am spus că nu am nicio problemă. Legea îmi permite să îi aprob unui angajat o zi de concediu, că poate mâine îl sun și îl rog să se ducă în acțiuni cu Poliția, iar el poate să spună că nu se poate duce, dacă sunt prea dur cu el”, a declarat Ștețco. 

 

Directorul ITRSV Cluj crede că ”dacă nu se poate rupe o zi înseamnă că e o mare problemă în țara asta”.

 

Istrate Ștețco susține că toate aceste acuzații sunt opera lui Grigore Avram, fostul șef al Inspectoratului. ”Eu am sesizat parchetul și poliția pentru fraudele pe care le-a făcut Grigore Avram. Eu nu am declarat nimic în presă pentru ca anchetatorii să poată lucra. A defrișat sute de hectare și acum ma lucrează pe mine?”, a spus Ștețco.

 

ITRSV Cluj este instituția care verifică defrișările și activitatea ocoalelor silvice.

 

Știri de Cluj a prezentat aceste acuzații în 2012, în cadrul unui Armaghedon.

 

FOTO: ARHIVA

 

ARMAGHEDON la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic Cluj. Șeful Grigore Avram a fost suspendat din funcție

Comentarii Facebook