CLUJ: Șofer prins drogat la volan în toiul nopții. S-a ales cu dosar penal


Polițiștii clujeni au depistat, ieri noapte, un conducător auto care s-ar fi urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Sectia 2 Poliție, respectiv Biroul Rutier, au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autovehicul, existând suspiciunea că se afla sub influența substanțelor psihoactive”, informează IPJ Cluj. 

În baza celor constatate, persoana a fost condusă de polițiști la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook