Asistentele groazei de la Maternitatea din Turda l-au acoperit pe ginecologul care a NENOROCIT pe viață un copil

 

Scandalul legat de trimiterea în judecată a medicului ginecolog, Ovidiu Lupşan, procurorul Rareş Ciauşu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a referit în rechizitoriu şi la incompetenţa criminală a unor asistente de la Maternitatea din Turda.

 

Ginecologul din Turda care a NENOROCIT pe viață un copil, trimis în judecată după CINCI ani în care mama s-a LUPTAT cu sistemul

 

Aşa cum vom arăta mai jos, copilul Dianei Crişan putea fi salvat dacă asistentele medicale, care au observat anumite semne clinice care indicau o afecţiune neorologică gravă, ar fi anunţat un medic specialist neonatolog.

 

În ancheta penală procurorul a demonstrat că angajaţii spitalului din Turda care au venit în contact cu acest caz nu şi-au îndeplinit atribuţiile şi au încercat să acopere greşelile medicului Lupşan.

 

De exemplu, medicul Octavia Rusan a declarat, la anchetă, că micuţul prezenta o serie de ”echimoze faciale”, asta în ciuda declaraţiei date de medicul ginecolog Lupşan care a susţinut că micuţul prezenta ”cianoză facială”. 

 

Diferenţa dintre cele două noţiuni este fundamentală deoarece prezenţa semnelor de cianoză facială indică o alterare a funcţiilor cerebrale, în timp ce ”echimozele faciale”, dispar în scurt timp de la naştere. 

 

Asistentele ”criminale” au scăpat

 

În acest dosar, trei asistente au fost cercetate penal, dar infracţiunea s-a prescris din cauza tergiversării urmăririi penale, timp de cinci ani de zile. 

 

Astfel, asistenta Maria Gruber a supravegheat copilul la naştere şi a predat serviciul asistentei Ileana Cristea, fără să observe nimic în neregulă. 

 

Asistenta Cristea a declarat iniţial că a observat pe lângă ”echimoze” şi tremurături ale membrelor superioare. Apoi, asistenta Cristea a revenit asupra acestei declaraţii, deoarece şi aceste tremurături indicau o afecţiune cerebrală. 

 

Procurorul susţine că asistenta Cristea nu a găsit de cuviinţă să anunţe medicul neonatolog, deşi era obligată prin fişa postului. ”Prin acest comportament iresponsabil, în flagrantă contradicţie cu atribuţiile ce îi revin şi depăşirea evidentă a acestora, Ileana Cristea a privat partea vătămată Claudiu Crişan (nou născutul – n.n.)  de examinarea din partea unui specialist care ar fi putut depista semnele hipoxiei şi aplica mai rapid un tratament corespunzător”, se arată în rechizitoriu. 

 

Lanţul iresponsabilităţii a continuat. Asistenta Cristea a predat serviciul unei alte asistente, Maria Crişan, căreia i-a comunicat că micuţul Claudiu ”a prezentat tremurături şi a refuzat alimentaţia”. 

 

Procurorul susţine că şi asistenta Crişan a dat dovadă de ”iresponsabilitate” la fel ca şi colega ei. ”Până la ora 7.30, făptuitoarea a mai constatat că tremurăturile de la membrele superioare ale copilului se accentuează, dar nici la acest moment nu a considerat necesară anunţarea imediată a medicului de gardă aşa cum îi impuneau obligaţiile înscrise în fişa postului. Abia, în jurul orei 8.15, făptuitoarea a informat medicul de gardă neonatolog Rusan Octavia, despre starea părţii vătămate Crişan Claudiu”.

 

În episodul 3 vom vorbi despre incompeteneţa unor procurori, poliţişti şi medici legişti, fiecare după numele lui, care timp de cinci ani au preferat să nu facă lumină în acest dosar. 

Comentarii Facebook