Alertă pentru proprietarii de animale din Cluj-Napoca! O femeie a găsit carne cu ace înfipte într-o zonă verde de lângă bloc: „Cine face așa ceva?”

Un mesaj postat de o clujeancă a stârnit revoltă și îngrijorare în rândul iubitorilor de animale din oraș, după ce femeia a susținut că a găsit o bucată de carne în care erau înfipte mai multe ace ascuțite, chiar într-o zonă verde din apropierea blocului în care locuiește.

Femeia spune că ieșise la plimbare cu câinele, într-o zonă folosită frecvent de proprietarii de animale din cartier, când a observat obiectul suspect. Speriată de ce s-ar fi putut întâmpla dacă animalul său ar fi înghițit bucata de carne, clujeanca a decis să tragă un semnal de alarmă public și să ceară ajutorul oamenilor care s-au mai confruntat cu situații similare.

„În bloc sunt mai multe persoane care au căței”

Potrivit mesajului publicat de aceasta, zona în care a fost găsită bucata de carne nu este una privată și este folosită zilnic de mai mulți locatari care ies cu animalele la plimbare. „Am ieșit acum cu cățelul la plimbare în Cluj, în jurul blocului, și am găsit această bucată de carne în care sunt înfipte mai multe ace ascuțite. Zona verde nu este privată, în bloc suntem mai multe persoane care avem căței”, a transmis femeia revoltată.

Proprietarii de animale cer măsuri urgente

Aceasta a cerut verificări urgente și montarea camerelor de supraveghere în zonele unde au fost semnalate astfel de incidente. Femeia a întrebat public dacă alte persoane au depus plângeri în cazuri asemănătoare și dacă autoritățile au luat măsuri concrete. „Vă rog să mă ajutați cu informații concrete cei care ați mai trecut prin asta. Ați depus vreo plângere și s-a rezolvat ceva? Cum aș putea să procedez și unde să apelez ca lucrurile să nu rămână așa și să fie tras la răspundere cel care face asta?”, a mai scris aceasta.

Un pericol real pentru animale și copii

Medicii veterinari avertizează că astfel de capcane improvizate pot provoca răni interne extrem de grave animalelor care înghit obiecte ascuțite ascunse în hrană. În unele cazuri, intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte.

Mai mult, astfel de obiecte abandonate în spații publice pot reprezenta un risc și pentru copii, mai ales în zonele verzi dintre blocuri unde aceștia se joacă frecvent.

Comentarii Facebook