Nebunie înainte de finala Cupei României! Un fan U Cluj face deplasarea la Sibiu cu căruța și pălinca pregătită: „Să ne bucurăm de magia fotbalului”


Finala Cupei României dintre U Cluj și Universitatea Craiova produce spectacol încă înainte de fluierul de start. În timp ce mii de suporteri se pregătesc să ajungă la Sibiu cu mașinile, trenurile sau autocarele, un fan al „Șepcilor Roșii” a ales o metodă complet inedită de deplasare: căruța.

Adrian Buda, suporter cunoscut al Universității Cluj, a plecat încă de la primele ore ale dimineții din Cluj-Napoca spre Sibiu, însoțit de un prieten și de „Gloria și Zorba”, companionii săi necuvântători deveniți deja vedetele drumului.

„Am plecat la prima oră din Cluj și am estimat că o să ajungem la Sibiu după vreo șapte ore. Este un drum dificil, pentru că nu avem voie pe autostradă, plus că nici vremea nu ține cu noi. Plouă torențial, dar sperăm să ajungem în această formulă la meci”, a declarat Adrian Buda pentru Digi Sport.

Suporterul spune că nu este pentru prima dată când își transformă căruța într-un simbol al pasiunii pentru U Cluj. Atmosfera de drum a fost completată și de „provizii tradiționale”. 

Nebunie înainte de finala Cupei României! Un fan U Cluj face deplasarea la Sibiu cu căruța și pălinca pregătită: „Să ne bucurăm de magia fotbalului”

„Și asemenea înaintașilor noștri care plecau la marile evenimente, la unire, cu tot ce trebuie, așa și noi am plecat la drum cu o excepțională pălincă de prune produsă în Chechiș, Sălaj, și cu cele mai gustoase plăcinte”, a mai spus acesta.

Optimismul nu îi lipsește înaintea duelului cu Universitatea Craiova. Mai mult, Adrian Buda susține că va continua aventura și spre Bănie, pentru meciul care poate decide campioana SuperLigii.

„Sper să avem parte de meciuri frumoase, să existe fair-play între echipe și suporteri și să ne bucurăm de magia pe care ne-o oferă fotbalul”, a transmis fanul ardelenilor.


Comentarii Facebook