Marti 22 Septembrie

Angajații de la Aeroportul Cluj protestează împotriva firmei care administrează parcarea


Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj protestează pentru că firma care administrează parcarea auto din incinta Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj nu le pune la dispoziție locuri de parcare, așa cum prevede o hotărâre a Consiliului Județean Cluj. 

Conform Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 113 din 2020, o partea din parcarea exploatată de către Societatea GOTO Parking a fost dată în administrarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A. cu destinația parcare auto. Drept urmare, aeroportul face demersurile necesare pentru a pune în aplicare hotărârea mai sus menționată, în ciuda eforturilor GOTO Parking de a împiedica, amenința și șantaja angajații aeroportului.

Prin contractul de concesiune lucrări publice, încheiat între S.C. GOTO Parking S.R.L. și Consiliul Județean Cluj, este prevăzută obligația de a asigura cu titlu gratuit un număr de 100 de locuri de parcare pentru angajații Aeroportului Internațional Cluj, motiv pentru care vom face toate demersurile necesare pentru obținerea acestora.

Până la rezolvarea acestei situații, angajații Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A. vor purta o banderolă albă pe braț, în semn de protest”, anunță Ana - Maria Crețu, președintele Sindicatului.

Din informațiile Știri de Cluj, firma GOTO Parking a atacat în instanță hotărârea Consiliului Județean Cluj de acordare a celor 100 de locuri de parcare Aeroportului, iar pe durata judecății aceasta se suspendă.

-------------------------

Precizarea Goto Parking:

Conflictul are la bază Hotărârea nr. 113/2020 a Consiliului Județean Cluj, care a fost contestată de noi în instanță și urmează a fi contestată și la Consiliul Concurenței având în vedere că este o hotărâre care distorsionează concurența. Suprafața care face obiectul acestei hotărâri nu se află în posesia CJ, iar această instituție nu putea preda posesia vreunei suprafețe de teren către Aeroportul Internațional Cluj, deoarece acestea sunt în exploatarea GOTO Parking, cu drepturi exclusive conform unui contract în vigoare.

David Ciceo a decis unilateral să nu mai aștepte decizia instanței și a îngrădit abuziv terenul pe care domnia-sa consideră că îl administrează, deși Hotărârea 113 nu îi permite dreptul de a ridica garduri fără autorizație de construcție. Mai mult, în zona preluată abuziv, managerul aeroportului a interzis accesul autovehiculelor propriilor angajați, exact cu scopul de a provoca un conflict cu administratorul parcării și în totală desconsiderare a măsurilor necesare combaterii pandemiei COVID-19.

Prin deciziile sale contestate, David Ciceo pune în pericol sănătatea propriilor angajați, neluând în considerare adresa reprezentanților Poliției Transporturi, care, pentru evitarea producerii în pandemie a unor incidente similare celui din 9 aprilie, au cerut ca autoturismele angajaților aeroportului să nu fie parcate în proximitatea terminalelor de sosiri/plecări, pentru a evita interacțiunea cu pasagerii și pentru a permite luarea măsurilor de protecție sanitară a cetățenilor.

Deși, conform contractului, un număr limitat de 100 de locuri de parcare sunt rezervate utilizării gratuite de către angajații aeroportului, directorul David Ciceo a cerut și primit peste 350 de carduri de acces gratuit pentru personalul propriu, dar și peste 100 de carduri de protocol.

Pentru exemplificare, joi, 6 august, la ora 16.00, în sistemul informatic al GOTO Parking erau procesate 110 tichete gratuite acordate Aeroportului, adică 110 autovehicule ale angajaților Aeroportului erau în interiorul suprafeței administrate, cu 10 mai mult decât prevederile contractuale. Administratorul parcării s-a străduit permanent să găsească soluțiile optime, atât pentru respectarea colegilor care își desfășoară activitatea pe aeroport, dar și a tuturor prevederilor legale/contractuale, în ciuda piedicilor.

Protestul sindicaliștilor ar trebui îndreptat împotriva propriului director, care consideră că, după 25 de ani la conducerea aeroportului, este deasupra legii și moralei, și se folosește de angajați pentru răzbunări personale în lupta împotriva președintelui Consiliului Județean Cluj.

Hotărârea nr. 113/2020 a CJ Cluj va fi contestată și la Consiliul Concurenței pentru că distorsionează concurența în piață: dă în folosință gratuită un număr de locuri de parcare unei entități publice, în scopul de a concura pe piața liberă cu un operator privat care plătește redevență pentru aceste locuri de parcare și, în plus, este obligat și să pună gratuit la dispoziția concurentului favorizat încă 100 de locuri gratuite în parcarea pe care o operează, locuri pentru care este obligat să achite redevență. 

Într-o perioadă când toate privirile responsabile sunt îndreptate către salvarea economiei și a companiilor care încă mai funcționează, David Ciceo caută orice mijloace să distrugă GOTO Parking doar pentru a obține un avantaj în războiul cu președintele Consiliului Județean, ignorând și diligențele minime pe care ar trebui să le ia pentru protecția angajaților proprii, a clienților aeroportului și cetățenilor municipiului Cluj-Napoca, într-o perioadă delicată în care eforturile instituțiilor ar trebui să se concentreze pe combaterea pandemiei COVID-19 și nu pe ambițiile personale”, a precizat Adrian Lotrean, administrator GOTO Parking.

Comentarii Facebook