Anchetă la Cluj! Un bărbat a fost arestat, după ce ar fi agresat mai multe fete pe parcursul ultimilor 3 ani


Un clujean ar fi violat în mod repetat o fată, de când aceasta avea doar 14 ani. Bărbatul din Câmpia Turzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii îl anchetează și pentu fapte din luna aprilie, în care bărbatul ar fi agresat sexual şi apoi ameninţat alte două adolescente, de 15 şi 17 ani.

„La data de 30 mai a.c,  poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în comuna Frata. Percheziţia s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, ameninţare, influenţarea declaraţiilor, şantaj, violenţă în familie şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis, miercuri seară, IPJ Cluj.

Bărbatul din Câmpia Turzii are 45 de ani, potrivit sursei citate anterior. S-a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

„În fapt, în perioada 2019-2022, acesta ar fi constrâns, prin ameninţări şi acte violente, o minoră, în vârstă de 14-17 ani, să întreţină relaţii sexuale. În cursul lunii aprilie a.c., bărbatul este bănuit de faptul că ar fi agresat sexual şi ulterior ameninţat cu acte de violenţă două minore, de 15 şi 17 ani, din judeţul Cluj. De asemenea, din cercetări a reieşit că în anul 2021, acesta ar fi agresat-o fizic pe una dintre minore”, au mai adăugat cei IPJ Cluj.

Polițiștii din Câmpia Turzii au mai transmis și că bărbatul s-ar fi deplasat în repetate rânduri cu un autoturism, fără a deţine permis de conducere.

Comentarii Facebook