Marti 19 Octombrie

ALERTĂ Meteo! COD GALBEN de ploi și vijelii în județul Cluj și alte 24 de județe din țară


Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o atenționare Cod galben de ploi și vijelii în 25 de județe ale țării, până la ora 22:00. În intervalul 10:00 - 22:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.

Cod galben de ploi torențiale și vijelii la Cluj

Vor fi averse ce vor avea caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și izolat 40-45 l/mp.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte județe din Muntenia.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 55-65 km/h în Moldova și local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 70-80 km/h.


Comentarii Facebook