Aeroportul Cluj, a atins un record absolut! Peste 3,5 milioane de pasageri și locul 2 în România: Unde zboară clujenii cel mai des
Traficul aerian din România a explodat în 2025: aproape 28,5 milioane de pasageri
Numărul călătorilor care au trecut prin aeroporturile românești a crescut cu aproape 10% față de 2024, potrivit datelor INS. Cluj-Napoca se menține pe locul doi în țară, cu peste 3,5 milioane de pasageri. Institutul Național de Statistică a publicat datele privind transportul aerian din România pentru anul 2025, iar cifrele arată o creștere semnificativă: 28.477.600 de pasageri, față de 26.000.800 înregistrați în 2024 — un plus de 9,5% într-un singur an.
Aeroportul din Cluj, al doilea din țară după traficul de pasageri
Dominanța Aeroportului Henri Coandă București rămâne clară: 8.539.100 pasageri îmbarcați și 8.459.700 debarcați, ceea ce îl plasează cu mult înaintea celorlalte hub-uri din țară. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca ocupă locul secund, cu 1.769.400 pasageri îmbarcați și 1.777.700 debarcați — peste 3,5 milioane de călători în total. Pe locul trei se situează Aeroportul Internațional Iași, cu aproximativ 2,24 milioane de pasageri (1.126.900 îmbarcați și 1.116.000 debarcați).
În transportul intern, ierarhia se păstrează: Bucureștiul concentrează 49,6% din totalul pasagerilor îmbarcați pe curse interne, urmat de Cluj-Napoca cu 18,3% și Timișoara cu 13,1%.
Londra și Milano, cele mai căutate destinații din România
Pe rutele internaționale, Londra Luton rămâne cel mai tranzitat aeroport de origine pentru pasagerii care aterizează în România — peste 1,1 milioane de sosiri. Pe locul doi se află Milano Bergamo, cu 606.022 pasageri debarcați, urmat de München (441.689), Bruxelles Charleroi (398.140) și Istanbul (390.614).
Același top se reflectă și în direcția opusă: cei mai mulți români și-au cumpărat bilete spre Londra Luton (1.098.656), Milano Bergamo (612.378) și München (435.202).
Italia și Marea Britanie, principalele țări de destinație
Privind după țara de destinație, Italia conduce detașat atât la sosiri (2.567.934 pasageri veniți de acolo), cât și la plecări (2.570.120 pasageri îmbarcați spre Italia). Urmează Regatul Unit — aproape 1,82 milioane în ambele sensuri — și Germania, cu peste 1,6 milioane de pasageri în fiecare direcție.
Spania (peste 1,19 milioane), Franța (853.833) și Turcia (548.059) completează topul celor mai frecventate destinații internaționale din și spre România în 2025.
0 Comentarii