Joi 7 Iulie

VIDEO - Medicul clujean Violeta Briciu, prima persoană vaccinată din județ, recomandă vaccinarea cu cea de-a patra doză


Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat că recomandă vaccinarea cu doza a patra de vaccin împotriva COVID-19, mai ales persoanelor vulnerabile şi celor de peste 60 de ani.

Ne vaccinăm cu doza patru şi fiecare trebuie să cunoaştem această recomandare şi să vedem dacă ne înscriem în categoria celor cu indicaţie fermă de vaccinare cu doza patru, pentru restul suntem la nivel de recomandare”, a declarat Violeta Briciu, la un training organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România.

Întrebată de momentul ales pentru vaccinare, dacă trebuie făcut mai repede sau din toamnă, când se aşteaptă creşterea numărului de cazuri, Violeta Briciu a spus că acest lucru rămâne la latitudinea fiecăruia, în funcţie de evaluările proprii.

Violeta Briciu a fost prima persoană din judeţul Cluj care s-a vaccinat împotriva SARS-CoV-2 şi a precizat că se va vaccina şi cu doza a patra.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pe 27 aprilie că „s-a ajuns în situația în care practic față de tulpina Omicron protecția (vaccinului) împotriva îmbolnăvirii s-a apropiat de zero”.


Comentarii Facebook