Valeriu Gheorghiță spune că ”vârful valului 4 al pandemiei va fi atins la jumătatea lui septembrie”


Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că la mijlocul lunii septembrie vom atinge vârful valului 4 al pandemiei de Covid și în România vor fi peste 1.500-1.600 de cazuri de îmbolnăvire pe zi.

Ne așteptăm ca această creștere să fie susținută în perioada următoare și principalul indicator pe care-l urmărim în momentul de față este rata de pozitivare a testelor, care vedem că a ajuns la 1,7%, 1,8%. Și în Germania la fel se monitorizează și în ultima săptămână a crescut rata de pozitivare de la 3% la 4%”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Această creștere este explicată de faptul că varianta virală Delta este pe cale să devină dominantă și în țara noastră. Nu am niciun dubiu că România este în valul 4, avem toate datele pentru care putem afirma acest lucru. Și estimările din perioada următoare arată această creștere și în ultimele săptămâni avem o creștere progresivă, susținută a numărului de cazuri”, a adăugat el.

Dar când vorbim de varianta Delta, care are o rată de reproducere a cazurilor mult mai crescută față de variantele anterioare - un caz pozitiv poate să genereze 5 până la 8-9 cazuri secundare și perioada de incubație mai scurtă. Acest lucru îngreunează și anchetele epidemiologice, practic tot timpul vom fi în urma depistării cazurilor. De aceea, prevenția rămâne cea mai importantă măsură prin care putem reduce circulația virusului”, a spus medicul.

Este estimarea pesimistă, dar întotdeauna estimările au fost mult sub ceea ce s-a întâmplat de fapt în realitate. Este posibil ca numărul să fie mai mare”, a adăugat Gheorghiță.

Comentarii Facebook