Tăcută și „invizibilă”, dar cu consecințe dramatice: Boala care face imposibilă atât sarcina naturală, cât și fertilizarea in vitro
Infecția care fură șansa la maternitate: clamidia, boala tăcută ce distruge trompele uterine fără să dea simptome. Medicii trag un semnal de alarmă - analizele anuale pot face diferența între infertilitate și visul de a avea un copil
Infecțiile genitale netratate la timp pot transforma visul de a deveni mamă într-un drum imposibil. Clamidia, o bacterie transmisă pe cale sexuală, este unul dintre cei mai perfizi inamici ai sănătății feminine: nu dă simptome, dar, netratată, distruge trompele uterine și anulează șansa unei sarcini naturale.
Medicii avertizează că singura armă reală este prevenția, controalele anuale la medicul ginecolog și analizele bacteriologice. „Toate pacientele care ajung la noi înainte de sarcină sau dacă suferă de infertilitate sunt supuse obligatoriu acestui test.”, explică doctor Corina Gică, medic primar ginecolog, conform Știrile ProTv.
Specialiștii subliniază că boala acționează în tăcere: produce inflamații la nivelul trompelor uterine, care, în timp, duc la blocarea lor. „Nu dă simptomatologie, produce o inflamație a trompelor care de obicei e silențioasă și care, în timp, duce la înfundarea lor.”, avertizează doctor Dorina Codreanu, medic primar în infertilitate.
Problemele nu se opresc aici. Chiar și în cazul fertilizării in vitro, prezența unei trompe afectate reduce dramatic șansele de succes. „Problema ar fi că la fertilizarea in vitro această trompă trebuie expulzată definitiv, pentru că lichidul acumulat în trompa aceasta ne scade șansele de implantare cu 50%. De obicei, e de preferat să se scoată trompa cu totul, pentru că aici este o inflamație permanentă.”, mai spune medicul.
În țările din Europa de Vest, tinerele sub 25 de ani fac deja screening pentru clamidia, tocmai pentru a preveni aceste consecințe grave. În România, însă, medicii insistă că femeile ar trebui să își facă anual, începând de la 20 de ani, un control ginecologic complet, care să includă și testele bacteriologice.
0 Comentarii