Revoluție în tratarea diabetului de tip 1: Cercetătorii au descoperit un hormon care ar putea înlocui insulina. „Este următoarea etapă în medicină”
O descoperire spectaculoasă ar putea rescrie complet regulile tratării diabetului zaharat de tip 1
O echipă de cercetători americani a demonstrat că un hormon natural, leptina, poate normaliza nivelul glicemiei chiar și în lipsa insulinei, acționând direct asupra creierului. Mai mult, această descoperire, publicată recent în Journal of Clinical Investigation, ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente care să reducă sau chiar să elimine nevoia de injecții zilnice, o veste colosală pentru milioane de oameni din întreaga lume care suferă de această boală cronică, conform Digi24.ro.
De la descoperirea insulinei în urmă cu peste 100 de ani, niciun tratament nu a mai schimbat fundamental modul de gestionare a diabetului. Dar acum, oamenii de știință sunt mai aproape ca niciodată de o terapie alternativă, una care nu vizează pancreasul, ci... creierul.
Leptina este un hormon produs de celulele adipoase, cunoscut mai ales pentru rolul său în reglarea poftei de mâncare. Însă echipa de cercetare de la UW Medicine a arătat că acest hormon are un impact profund și asupra echilibrului glicemic, acționând în special asupra hipotalamusului, regiunea din creier responsabilă de senzația de foame și de controlul energiei.
Dr. Michael Schwartz, autorul principal al studiului, a explicat că atunci când leptina lipsește sau este în cantități insuficiente, creierul „intră în panică” și declanșează mecanisme de urgență care duc la creșterea nivelului de glucoză și cetone în sânge, adică exact tabloul periculos al cetoacidozei diabetice (DKA), o complicație frecventă la pacienții cu diabet de tip 1.
Totul a început în urmă cu mai bine de un deceniu, când cercetătorii au injectat leptină în creierul șoarecilor diabetici. La început, nimic nu s-a întâmplat. Dar după patru zile, nivelurile de zahăr și cetone s-au stabilizat brusc, în ciuda lipsei totale de insulină. Glicemia a devenit perfect controlată, iar corpul părea să „știe” cum să o mențină în limite normale. „A fost uimitor. Chiar dacă încercam să provocăm o creștere sau o scădere a glicemiei, corpul revenea mereu la un nivel normal. Asta sugerează că, în lipsa insulinei, creierul are un plan de rezervă – dacă este ghidat corect”, a explicat Dr. Schwartz.
După ani de cercetări și analize, echipa de la UW Medicine este gata să treacă la testele clinice. Aceștia vor solicita aprobarea FDA pentru a începe testarea pe oameni, cu speranța că leptina sau tratamentele pe bază de leptină ar putea deveni o soluție viabilă, mai ales pentru cei care suferă de episoade severe de cetoacidoză diabetică.
Dr. Irl Hirsch, coautor al studiului și el însuși pacient cu diabet de tip 1 încă din copilărie, a declarat: „Insulina a fost una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX. Dar această cercetare deschide o nouă eră – una în care, poate, nu va mai fi nevoie de injecții zilnice și monitorizări permanente.”
Noua teorie pune sub semnul întrebării convingerea clasică potrivit căreia doar lipsa insulinei cauzează cetoacidoza. Cercetătorii susțin că și creierul are un rol critic în dezechilibrele glicemice. Dacă acesta este „păcălit” că organismul are suficiente rezerve de energie, poate opri declanșarea reacțiilor în lanț care duc la hiperglicemie.
Pe scurt, hormonul leptină ar putea deveni „cheia de la întrerupător”, capabilă să restabilească echilibrul metabolic fără a mai fi nevoie de intervenții externe continue.
0 Comentarii