Ministerul Sănătății, dat în judecată pentru risipă. Va explica de ce a aruncat cu banii pe vaccinuri împotriva COVID


Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) dă în judecată Ministerul Sănătății pentru risipa din bani publici. Motivul fiind sumele importante cheltuite de statul român pe achiziția de vaccinuri împotriva COVID-19.

Demersul vine după ce FACIAS a solicitat renegocierea contractelor de achiziții pentru noi doze, iar promisiunea că acest lucru se va întâmpla a fost ignorată.

Cheltuirea eficientă și transparentă a fondurilor publice este o obligație și un reper fundamental al unei democrații funcționale. Or, în România de astăzi vorbim de milioane de doze de vaccin anti-Covid achiziționate absolut inutil. În luna mai 2022, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), a solicitat printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, renegocierea contractelor pentru achiziția de vaccinuri anti-coronavirus. Am solicitat Guvernului României să notifice Comisia Europeană că România nu va mai achiziționa sau nu va mai plăti pentru milioanele de vaccinuri inutile, livrate în baza contractului de furnizare co-negociat de UE Ministrul Sănătății a anunțat public că această renegociere va avea loc. Au trecut însă luni de zile și Guvernul nu a făcut nici un demers pentru a opri risipa", arată FACIAS.

Potrivit contractelor, România s-a obligat să cumpere peste 80 de milioane de doze de vaccinuri anti-coronavirus până în anul 2023. Astfel, statul român s-a angajat să ia în total 80.679.219 de doze vaccin de la companiile Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johson, dar și doze de vaccin cu care nu s-a vaccinat niciun român (Valneva și Novavax). Nota de plată pentru statul român este mai mare de 1 miliard de euro (6.032.660.377 de lei).

Statisticile oficiale arată că 8 din 10 doze de vaccin achiziționate de statul român sunt fie nefolosite (sunt în stocuri sau urmează să fie livrate), fie au expirat, unele au fost donate și altele au fost revândute", subliniază FACIAS, care anunță că toate aceste motive au determinat acțiunea în instanță.

În aceste condiții, FACIAS a decis să acționeze în instanță Ministerul Sănătății pentru a obliga autoritățile statului român să oprească achiziția iresponsabilă de vaccinuri anti-Covid. În plus, FACIAS va solicita tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de achizițiile publice prin care s-au risipit sute de milioane de euro pe un număr de vaccinuri mult peste necesarul real", transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

Comentarii Facebook