Joi 7 Iulie

Mare rușine! Cum arată salteaua dintr-un spital clujean: Vă imaginați prin ce chinuri a trecut pacientul!


Deputatul Emanuel Ungureanu a criticat conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj pentru lipsa de atenție la detalii. 

Mare rușine!

Etaj 1, salon 38, saltea cu groapă. Inadmisibil 

Așa arată o saltea într-un salon de pe secția de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Județean Cluj.

Cu groapă.

Vă imaginați prin ce chinuri a trecut pacientul care mi-a trimis imaginile după ce a ieșit din spital?

Asta se întâmplă într-un oraș, Cluj-Napoca, cu un buget de peste jumătate de miliard de euro pe an!

Voi sesiza conducerea Spitalului Județean Cluj dar și DSP Cluj, să verifice calitatea tuturor saltelelor de pe secțiile acestui spital mamut, în care se pompează anual milioane de euro și condițiile de îngrijire rămân, în prea multe secții, extrem de precare.

Am fost critic cu vechea conducere catastrofală a Spitalului Județean Cluj, voi fi și mai critic cu noua conducere, care are multe lucruri de rezolvat și ritmul de rezolvare este nepermis de lent.

Mă întreb, când a fost ultima dată în vizită, să verifice calitatea îngrijirii pacienților, doamna manager Gherman? La patul pacienților, nu din hârtiii...

Aștept sesizările dumneavoastră din spitalele românești, cu aceeași deschidere.

Dacă nu punem presiune pe cei responsabili, nu ne facem bine!”, a scris deputatul Emanuel Ungureanu.


Comentarii Facebook