Gripa rămâne o problemă pentru România, dar și pentru județul Cluj: 17 noi decese într-o singură săptămână. Avem cele mai multe cazuri mortale

Epidemia de gripă continuă să se intensifice la nivel național, iar bilanțul deceselor provocate de virusul gripal a ajuns la 57 de persoane, dintre care 17 au fost raportate doar în ultima săptămână. Județul Cluj se află pe primul loc în clasamentul negru al mortalității, cu 11 decese confirmate, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Gripa continuă să facă victime în România. Clujul, județul cu cele mai multe cazuri mortale


În intervalul 19–25 ianuarie, la nivelul întregii țări au fost raportate 104.973 de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se o creștere de 8,7% față de săptămâna precedentă, când au fost confirmate 96.582 de cazuri. Specialiștii atrag atenția că evoluția este una ascendentă și se situează peste media ultimilor ani pentru această perioadă.

În aceeași săptămână, numărul cazurilor de gripă clinică a ajuns la 8.499, comparativ cu 6.287 în intervalul anterior, fiind de 1,6 ori mai mare decât media ultimelor cinci sezoane gripale, estimată la 5.436 de cazuri. Îmbolnăvirile au fost raportate din toate județele țării, cele mai multe fiind înregistrate în municipiul București (1.204 cazuri), urmate de județele Constanța (837) și Prahova (753).

Datele INSP arată că, în același interval, au fost confirmate prin teste de laborator 328 de cazuri de gripă: 56 cu virus gripal AH3, 8 cu virus gripal AH1 și 264 cu virus gripal A nesubtipat. De la începutul sezonului gripal, numărul total al cazurilor confirmate de laborator a ajuns la 1.235. Specialiștii precizează că toate probele secvențiate pentru virusul AH3 au indicat prezența sublcasei K.

Majoritatea cazurilor grave sunt în rândul persoanelor vârstnice din țara noastră


Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât majoritatea deceselor au fost înregistrate în rândul persoanelor vârstnice. Din totalul celor 57 de persoane decedate, 47 aveau peste 65 de ani. Alte șase decese au fost raportate în grupa de vârstă 50–64 de ani, trei în categoria 15–49 de ani și un deces la grupa 5–14 ani.

Autoritățile sanitare recomandă populației respectarea măsurilor de prevenție, precum vaccinarea antigripală, evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii în spațiile închise și prezentarea la medic la apariția simptomelor specifice gripei. În contextul creșterii accelerate a numărului de îmbolnăviri și a deceselor, specialiștii avertizează că sistemul sanitar se confruntă cu o presiune tot mai mare în această perioadă.

Comentarii Facebook