EXCLUSIV. Topul facultăților de Medicină din România după rezultatele la Rezidențiat. Unde sunt cei mai mulți absolvenți cu peste 800 de puncte

EXCLUSIV. Ce facultăți de Medicină domină Rezidențiatul în ultimii 3 ani. Unde sunt cei mai mulți absolvenți cu peste 800 de puncte

Alegerea unei facultăți de Medicină este făcută de multe ori după prestigiul universității, poziția în clasamente internaționale sau dificultatea admiterii. Există însă și un indicator foarte concret pentru viitorii medici: cum se descurcă absolvenții fiecărei facultăți la examenul național de Rezidențiat.

Știri de Cluj a analizat rezultatele din ultimii trei ani ale candidaților proveniți de la facultățile de Medicină din România, urmărind atât rata de promovare, cât și distribuția punctajelor.

Am pus accent pe ponderea candidaților care obțin peste 800 de puncte, adică zona rezultatelor foarte bune, dar și, acolo unde datele permit, pe procentul celor care se situează în zona punctajelor mai mici.

Comparația este relevantă deoarece concursul de Rezidențiat este unul național, iar candidații din domeniul Medicină susțin aceeași probă, indiferent de universitatea absolvită.

Datele arată diferențe importante între facultăți, iar UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca apare constant în partea superioară a clasamentelor analizate. În 2025, Clujul ocupă prima poziție atât după mediana punctajelor, cât și după rata de promovare.

Rezidențiat 2023: Clujul, pe primul loc la ponderea candidaților cu peste 800 de puncte

La concursul de Rezidențiat din 19 noiembrie 2023, 31,1% dintre candidații proveniți de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au obținut peste 800 de puncte, cea mai mare pondere dintre facultățile din România incluse în comparație.

În acest caz trebuie făcută o precizare importantă: graficul oficial se referă la toate promoțiile participante la Rezidențiat 2023, nu exclusiv la absolvenții promoției acelui an.

Clasamentul arată o diferență mare între primele două universități și restul facultăților:

1. UMF Cluj-Napoca – 31,1%
2. UMF București – 25,4%
3. UMF Iași – 12,6%
4. UMF Timișoara – 10,3%
5. UMF Târgu Mureș – 9,3%
6. Universitatea Brașov – 8,3%
7. UMF Craiova – 8,2%
8. Universitatea Constanța – 5,6%
9. Universitatea Sibiu – 5,6%
10. Universitatea Oradea – 3,1%
11. Universitatea Galați – 2,5%
12. Universitatea Titu Maiorescu București – 1,7%
13. Universitatea Vasile Goldiș Arad – 0%

Clujul are astfel o pondere a punctajelor de peste 800 de aproape două ori și jumătate mai mare decât Iașiul, aflat pe poziția a treia.

Dacă ridicăm ștacheta la peste 900 de puncte, Clujul rămâne tot pe prima poziție. Procentul este de 2,8%, față de 1,6% la București, 0,8% la Timișoara, 0,5% la Iași și 0,4% la Craiova. Pentru celelalte facultăți din grafic procentul este 0.

umf 5.png

Absolvenții UMF Cluj au avut în 2023 cele mai bune rezultate la Rezidențiat atât din perspectiva promovabilității, cât și a punctajelor de peste 800.

Rezidențiat 2023, doar promoția acelui an: Clujul are o promovabilitate de 98,84%

O altă statistică permite comparația strict între absolvenții promoției 2023. De această dată vorbim despre rata de promovare, iar clasamentul cuprinde 13 facultăți din România.

Și aici UMF Cluj-Napoca se află pe prima poziție, cu o rată de promovare de 98,84%, urmată de București, cu 96,78%.

Clasamentul promovabilității – promoția 2023, Medicină

1. UMF Cluj-Napoca – 98,84%
2. UMF București – 96,78%
3. UMF Timișoara – 93,45%
4. UMF Târgu Mureș – 93,28%
5. Universitatea Brașov – 93,02%
6. UMF Iași – 92,45%
7. Universitatea Sibiu – 90,38%
8. UMF Craiova – 89,42%
9. Universitatea Constanța – 88,20%
10. Universitatea Oradea – 78,52%
11. Universitatea Titu Maiorescu București – 73,08%
12. Universitatea Galați – 72,50%
13. Universitatea Vasile Goldiș Arad – 51,09%

Diferența dintre prima și ultima poziție este uriașă: 47,75 puncte procentuale, de la 98,84% la Cluj la 51,09% la Arad.

umf 6.png

Rezidențiat 2024: Aproape jumătate dintre absolvenții UMF Cluj au trecut de 800 de puncte

În 2024, comparația privind punctajele mari se referă strict la absolvenții promoției 2024, ceea ce trebuie diferențiat de graficul din 2023 care include toate promoțiile.

La UMF Cluj-Napoca, 47,84% dintre absolvenții promoției 2024 au obținut peste 800 de puncte la Rezidențiat. Bucureștiul a avut 36,81%, urmat de Iași cu 25,83%, Târgu Mureș cu 22,33%, Timișoara cu 18,83% și Craiova cu 18,50%.

Absolvenți cu peste 800 de puncte – Rezidențiat 2024

1. UMF Cluj-Napoca – 47,84%
2. UMF București – 36,81%
3. UMF Iași – 25,83%
4. UMF Târgu Mureș – 22,33%
5. UMF Timișoara – 18,83%
6. UMF Craiova – 18,50%

Diferența este importantă: ponderea absolvenților cu peste 800 de puncte a fost la Cluj de peste două ori mai mare decât la Timișoara sau Craiova.

image.png


La polul opus: doar 3,75% dintre absolvenții Clujului au avut sub 600 de puncte

Datele din 2024 permit să privim și cealaltă extremă a distribuției. Doar 3,75% dintre absolvenții UMF Cluj-Napoca din promoția 2024 au obținut mai puțin de 600 de puncte.

La București procentul a fost de 7,49%, la Iași de 9,09%, la Târgu Mureș de 12,94%, la Timișoara de 14,29%, iar la Craiova de 21,94%.

Absolvenți cu mai puțin de 600 de puncte – Rezidențiat 2024

1. UMF Cluj-Napoca – 3,75%
2. UMF București – 7,49%
3. UMF Iași – 9,09%
4. UMF Târgu Mureș – 12,94%
5. UMF Timișoara – 14,29%
6. UMF Craiova – 21,94%

La Craiova, ponderea absolvenților aflați sub acest prag a fost astfel de aproape șase ori mai mare decât la Cluj.

Privite împreună, cele două statistici oferă o imagine mai relevantă decât simpla promovabilitate: arată atât dimensiunea grupului care ajunge în zona punctajelor foarte mari, cât și ponderea celor care rămân în zona punctajelor scăzute.

image.png

Rezidențiat 2025: Clujul, singurul cu o mediană de peste 800 de puncte

În 2025 avem o bază de comparație și mai amplă.

La UMF Cluj, în anul 2025,  52,2% dintre absolvenți au obținut peste 800 de puncte, cea mai mare pondere raportată în comparația universităților.

Un indicator foarte bun pentru comparația dintre facultăți este însă mediana punctajului, deoarece nu este influențată de diferențele dintre numărul de absolvenți ai universităților.

În cazul UMF Cluj-Napoca, mediana a fost de 802 puncte, cea mai ridicată dintre facultățile din România.

Clasamentul după mediana punctajului – Rezidențiat 2025, Medicină

1. UMF Cluj-Napoca – 802 puncte
2. UMF București – 791 puncte
3. UMF Iași – 741 puncte
4. UMF Târgu Mureș – 730 puncte
5. UMF Timișoara – 713 puncte
6. Universitatea Sibiu – 700 puncte
7. UMF Craiova – 694 puncte
8. Universitatea Brașov – 687 puncte
9. Universitatea Oradea – 679 puncte
10. Universitatea Constanța – 663 puncte
11. Universitatea Titu Maiorescu București – 607 puncte
12. Universitatea Galați – 601 puncte
13. Universitatea Arad – 535 puncte

Cluj-Napoca este singurul centru din România din acest tabel cu o mediană de peste 800 de puncte. Bucureștiul se află foarte aproape, cu 791 de puncte, în timp ce următoarea poziție, ocupată de Iași, are o mediană de 741 de puncte. Între prima și ultima poziție există o diferență de 267 de puncte.

Clujul conduce și clasamentul promovabilității în 2025

Clasamentul după rata de promovare nu este identic cu cel după mediana punctajelor, însă Clujul și Bucureștiul își păstrează primele două poziții.

Promovabilitate – Rezidențiat 2025, Medicină

1. UMF Cluj-Napoca – 96,88%
2. UMF București – 95,17%
3. UMF Târgu Mureș – 94,01%
4. UMF Iași – 93,28%
5. Universitatea Brașov – 89,68%
6. UMF Craiova – 89,31%
7. Universitatea Sibiu – 88,68%
8. UMF Timișoara – 84,95%
9. Universitatea Constanța – 80,0%
10. Universitatea Oradea – 79,5%
11. Universitatea Titu Maiorescu București – 62,7%
12. Universitatea Galați – 57,02%
13. Universitatea Arad – 41,86%

image.png

Iași, de exemplu, este pe poziția a treia după mediana punctajelor, dar pe locul patru după promovabilitate, unde este depășit de Târgu Mureș.

Timișoara este pe locul cinci după mediană, dar ajunge pe poziția a opta în clasamentul promovabilității.

umf 7.png

În 2025, peste jumătate dintre absolvenții Clujului au trecut de 800 de puncte

Pe lângă mediană și promovabilitate, distribuția punctajelor arată că 52,2% dintre absolvenții promoției 2025 de la UMF Cluj au obținut peste 800 de puncte.

Tot în cazul Clujului, 5,29% s-au situat în intervalul 500–599 de puncte, cea mai redusă pondere dintre universitățile comparate.

Pentru București, distribuția oficială arată 429 de absolvenți în intervalul 800–899 și alți 80 în categoria 900+, dintr-un total de 1.076 analizați. Cele două categorii însumează 509 persoane, adică aproximativ 47,3%.



Cum arată, în final, ierarhia facultăților de Medicină după rezultatele la Rezidențiat

Privite împreună, toate datele analizate pentru ultimii trei ani conturează o ierarhie destul de clară a facultăților de Medicină din România din perspectiva rezultatelor la Rezidențiat.

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se detașează prin constanță. Clujul ocupă prima poziție în toate clasamentele principale analizate: ponderea punctajelor de peste 800 în 2023, promovabilitatea promoției 2023, ponderea absolvenților cu peste 800 de puncte în 2024, cea mai mică pondere a punctajelor sub 600 în același an, iar în 2025 are atât cea mai mare mediană – 802 puncte –, cât și cea mai ridicată promovabilitate, 96,9%.

UMF București este universitatea care se menține cel mai aproape de Cluj. Bucureștiul ocupă poziția a doua în toate aceste comparații majore în care apare: 25,4% dintre candidați aveau peste 800 de puncte în 2023, promovabilitatea promoției 2023 era de 96,78%, iar în 2024 avea 36,81% dintre absolvenți peste 800 de puncte și numai 7,49% sub 600. În 2025, Bucureștiul este din nou pe locul al doilea, cu o mediană de 791 de puncte și o promovabilitate de 95,2%.

În următorul grup se desprind Târgu Mureș, Iași și Timișoara, însă ordinea dintre ele diferă în funcție de indicator și de an. Iașiul are rezultate foarte bune la punctajele mari – locul trei la peste 800 de puncte atât în 2023, cât și în 2024 și locul trei după mediană în 2025. Târgu Mureș se menține constant în apropiere și urcă în 2025 pe locul trei după promovabilitate. Timișoara a avut a treia cea mai mare promovabilitate în 2023, dar în 2025 coboară pe locul opt la acest indicator, deși rămâne pe poziția a cincea după mediană.

Brașovul, Craiova și Sibiul formează următorul grup, cu rezultate care oscilează în funcție de indicator. În 2025, Brașovul este pe locul cinci la promovabilitate, Craiova pe șase și Sibiul pe șapte, în timp ce după mediană ordinea este Sibiu, Craiova, Brașov.

La celălalt capăt al clasamentelor, Oradea, Titu Maiorescu, Galați și Arad apar în mod repetat în zona inferioară a ierarhiilor analizate. În 2025, ultimele trei poziții sunt ocupate atât după mediană, cât și după promovabilitate de Titu Maiorescu, Galați și Arad.

Comentarii Facebook