Alertă West Nile la Cluj! Aproape 100 de cazuri în România și cinci oameni au murit. Cum se transmite virusul periculos
Virusul West Nile continuă să facă victime în România, iar Clujul se află pe lista județelor în care au fost raportate îmbolnăviri
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) anunță că, de la începutul perioadei de supraveghere și până la jumătatea lunii septembrie, au fost înregistrate 95 de cazuri de infecție la nivel național. Cinci persoane infectate au murit.
Potrivit datelor comunicate joi de INSP, în perioada 3 iunie – 16 septembrie au fost raportate 83 de cazuri confirmate și alte 12 cazuri probabile de infecție cu virusul West Nile. Bilanțul include și cinci decese. Conform informațiilor transmise de autoritățile sanitare, victimele erau persoane vârstnice care sufereau și de alte afecțiuni.
Două cazuri de West Nile în județul Cluj
Clujul apare și el pe harta îmbolnăvirilor. Potrivit repartizării în funcție de unitatea teritorială de expunere, două cazuri au fost înregistrate în județul Cluj.
Cele mai multe cazuri sunt însă în București – 37, urmat de Ilfov, cu 10 cazuri. Câte șase cazuri au fost raportate în Călărași și Giurgiu, iar cinci în Ialomița. Îmbolnăviri au mai fost înregistrate în Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui și Vrancea.
Virusul West Nile este transmis în principal prin înțepătura țânțarilor infectați, motiv pentru care specialiștii recomandă populației să continue măsurile de protecție.
INSP recomandă purtarea hainelor cu mâneci lungi și a pantalonilor lungi, folosirea substanțelor repelente și montarea plaselor de protecție la ferestre. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să elimine sursele de apă stagnantă din jurul locuințelor, inclusiv apa acumulată în recipiente.
Specialiștii recomandă și desecarea bălților din apropierea gospodăriilor și îndepărtarea recipientelor în care apa poate rămâne mai multe zile, pentru a limita locurile în care țânțarii se pot înmulți.
0 Comentarii