Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj face angajări. Mai multe posturi au fost scoase la concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj face angajări. Mai multe posturi au fost scoase la concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca face angajări și a anunțat organizarea mai multor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Unitatea medicală caută, printre altele, referent de specialitate gradul II, registrator medical, brancardier și îngrijitoare, condițiile de participare fiind diferite în funcție de postul vizat.
Post de îngrijitoare la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. Nu se cere vechime
Unul dintre posturile scoase la concurs este cel de îngrijitoare în cadrul Laboratorului de explorări funcționale cardiovasculare – angiografie. Postul este vacant și se ocupă pe perioadă nedeterminată.
Condițiile sunt accesibile unui număr mare de candidați: este necesară absolvirea școlii generale, iar vechimea în specialitatea studiilor nu este solicitată.
Dosarele pentru acest concurs pot fi depuse până în 1 octombrie 2026, între orele 13:00 și 15:00, la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare al spitalului.
Candidații trebuie să prezinte, printre altele, formularul de înscriere, CV-ul, cazierul judiciar, certificatul de integritate comportamentală, documentele de studii, adeverința medicală, actele privind vechimea în muncă, raportul REGES și documentele de stare civilă solicitate.
Spitalul precizează că toate documentele prevăzute în anunț sunt obligatorii, iar dosarele nu pot fi trimise prin Poșta Română, curier sau e-mail.
Proba scrisă este programată pentru 8 octombrie 2026, de la ora 12:30, iar interviul va avea loc în 14 octombrie, de la ora 12:30. Pentru promovarea fiecărei probe este necesar un punctaj de minimum 50 de puncte.
Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate în 20 octombrie.
Spitalul caută și referent de specialitate. Se cer studii economice și experiență
Un alt concurs vizează ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post de referent de specialitate gradul II, în cadrul Serviciului RUNOS, S.M., PSI, RP – Compartiment Relații Publice.
În acest caz, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență în domeniul științelor economice. Sunt acceptate specializările Management, Economie, Finanțe-Bănci și Contabilitate.
De asemenea, se solicită minimum 3 ani și 6 luni vechime în specialitate, precum și cunoștințe avansate de operare pe calculator.
Dosarele pot fi depuse până în 2 octombrie 2026, între orele 13:00 și 15:00.
Proba scrisă pentru acest post este programată în 12 octombrie, la ora 9:00, iar candidații care obțin cel puțin 50 de puncte vor putea participa la interviul din 16 octombrie, ora 9:00.
Rezultatele finale vor fi publicate în 22 octombrie.
Sunt disponibile și posturi de registrator medical și brancardier
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca a anunțat că organizează concursuri și pentru posturi de registrator medical și brancardier, în cadrul campaniei de recrutare derulate în această perioadă.
Condițiile exacte de participare, documentele necesare, bibliografia și calendarele fiecărui concurs sunt publicate pe site-ul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, în secțiunea „Anunțuri/Concursuri”.
Informații suplimentare pot fi solicitate și de la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare, la numărul 0264/207021, interior 206, între orele 7:00–9:00 și 13:00–15:00.
0 Comentarii