De ce trebuie să mâncăm cozonacul imediat după masa de prânz


Cozonacul nu trebuie mâncat niciodată ca desert, susține nutriționistul Marilena Murguleț.

Este foarte important să ne bucurăm de masă în familie chiar dacă noi, românii, de multe ori o transformăm  în adevărate festinuri cu consecințe uneori pe starea de sănătate sau pe excesul ponderal,  lucruri care ne dezavantajează. 

Este important să știm ce să mâncăm, cum să mâncăm, și cum să asociem alimentele. Foarte important este să nu mâncăm excesiv.  Moderația este bună în toate atât în ceea ce privește mâncarea cât și în ceea ce privește băutură.  

O primă regulă ar fi să nu mâncăm toate alimentele la aceeași masă. Putem să împărțim pe tot parcursul zilei alimentele. Putem să mâncăm două feluri la masă principală, de exemplu dacă gazda a gătit ciorbă, mâncăm ciorbă și felul principal.  Fie că este drob sau vestita friptură.  

Mielul este o carne grasă. Și atunci cea mai bună recomandare este să asociem legume verzi. Spanacul se potrivește cel mai bine, fie că este preparat termic, la tigaie sau salată. Acum sunt toate verdețurile pe piață și putem să ne alegem tot ce ne place. Salată verde, leurdă, ridichi, ceapă, le putem pune pe toate într-o salată generoasă. Și atunci digestia se face foarte bine. Ce fac legumele?  Vin cu enzime care ajută la digestia cărnii, vin cu vitamine și vin cu fibre.  

O parte din grăsimile din carnea de miel vor rămâne în tubul digestiv,  corpul le va elimina. Nu vor trece toate în sânge, să ne crească colesterolul. Să nu uităm că mielul conține multe grăsimi saturate, care sunt nocive.  

Și condimentele au indice antioxidant foarte puternic,  dau un gust mai plăcut și scot mai bine aromele la suprafață.  

Fiecare vine cu avantajele și dezavantajele lui. Cozonacul este tradițional, conține făină, să nu uităm de intoleranță la gluten,  pe când la pască putem avea intoleranță la lactoză sau alergia la cazeină. Mulți nu digeră nici brânza foarte bine. Din punct vedere caloric, dacă Pasca putem să o îndulcim cu un îndulcitor mai puțin caloric, am putea să facem o alegere mai bună mâncând doar pască.  

Cozonacul rămâne tradițional dar deja există foarte multe tipuri de cozonac făcute fără zahăr, cu înlocuitor”, a explicat nutriționistul la Antena 3.  

Comentarii Facebook