Clujul folosește de mult timp terapia cu care se laudă Timișoara, pentru a evita agravarea cazurilor COVID-19


Terapia HFNC (high flow nasal canula) cu flux mare de oxigen este folosită de mult timp la Cluj, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello” Cluj, unitate de elită în lupta COVID-19, a anunțat directorul Ioan Mureșan.

Avem aparate care dau un flux de oxigen mai mare chiar și de 10 ori față de normal. Această terapie îmbunătățește saturația și pacientul nu mai ajunge la terapie intensivă. Suntem dotați și luptăm cu toate tehnicile cu acest virus. Debitul normal al unui aparat de oxigen este de 15 litri pe minut, dar noi ajungem la 40 - 50 de litri de oxigen cu aceste aparate speciale. Oxigenul primit prin tehnica HFNC este încălzit și are proprietăți speciale”, a declarat Ioan Mureșan.

Acesta a precizat că spitalul are probleme mari și cu personalul. ”Avem 20% dintre oameni care au avut COVID, adică unul din cinci angajați. Oamenii sunt epuizați, le e greu. Nu și-au luat concedii. Avem toate condițiile pe care le-am cerut și finanțare, dar avem această problemă, care este și în alte spitale, cu personalul epuizat”, a mai spus Mureșan. 

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello” Cluj are în secția de COVID cinci locuri la terapie intensivă și 62 de paturi pentru secția unde sunt internate cazurile grave, care au nevoie de atenție specială și sunt aduse din tot județul. 

Spitalul COVID din Timișoara a dat un comunicat prin care anunță folosirea acestei tehnici pentru a-i ajuta pe pacienții în stare gravă.  

Ce este terapia HFNC, folosită la cazurile COVID din Timișoara: Scapă de intubare!

Comentarii Facebook