Cel mai nou simptom COVID-19. Cherecheș: „Tinde să apară mai ales la tineri cu simptomatologie usoara”


„Degetele COVID” reprezintă un simptom din ce în ce mai întâlnit la persoanele infectate cu coronavirus.

Problema poate apărea atât la nivelul degetelor de la mâini, cât și la cele de picioare. Cu toate acestea, este mult mai întâlnită la cele de la picioare. Acestea devin roșii și umflate, după care se transformă în violet. De asemenea, poate fi afectat un singur deget sau chiar toate.

Simptomul este des întâlnit la persoanele cu simptomatologie usoara

În cele mai multe cazuri, durerea nu este prezentă, problema fiind reprezentată doar de culoarea degetelor. Cu toate acestea, în cazul unui număr redus de persoane, pe degete pot apărea vezicule, mâncărimi sau dureri. Mai mult decât atât, în unele cazuri, degetele se pot umfla foarte tare și pot acumula infecție sub pielea afectată.

Având în vedere că este un simptom descoperit relativ recent, nu există foarte multe date cu privire la durata simptomelor. Din primele date însă, se pare că acestea apar la o perioadă de o săptămână până la patru săptămâni de la infectare și pot persista timp de luni de zile.

Cherecheș: Vestea bună e că trec de la sine

Degetele COVID nu au nevoie de tratament, însă, în cazul în care apar mâncărimi sau dureri, poate fi folosită o cremă de cortizon.

Un simptom COVID-19 care începe să fie tot mai semnalat în literatura științifică - degetele de COVID. Umflături roșii cu mâncărime intensă, ușor dureroase la atingere - tind să apară mai ales la tineri asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară. Vestea bună - de obicei trec de la sine, fără tratament (dacă nu dispar, mergeți la un dermatolog)”, scrie Răzvan Cherecheș, directorul departamentului de Sănătate Publică, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

nytimes-foro.jpg

Comentarii Facebook