VIDEO Mica Unire celebrată la Cluj. Emil Boc: „Prutul să ne unească, mai întâi în Europa și apoi în casa mare a tuturor românilor”
Mii de clujeni, oficiali locali și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat astăzi la manifestările solemne dedicate Zilei Unirii Principatelor Române – Mica Unire, la 167 de ani de la momentul istoric de la 1859.
Programul oficial a fost deschis de un moment religios solemn susținut de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a împlinit chiar azi 77 de ani.
Ceremonia oficială a început la ora 11:00 în scuarul bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, unde au fost rostite discursuri și depuse coroane și jerbe de flori în memoria evenimentului fondator al României moderne.

După acordarea onorului și intonarea imnului, mai mulți oficiali au ținut discursuri. Printre aceștia, și primarul municipiului Emil Boc, care a subliniat importanța unității între români peste hotare.
Boc a spus, citând aspirațiile de apropiere între comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului, că „așa cum Milcovul ne-a despărțit odata și acum nu ne mai despatre, și Prutul să ne unească, mai întâi în Europa și apoi în casa mare a tuturor românilor”.
Festivitățile se vor muta în Piața Unirii, unde vor avea loc de la ora 13 momente artistice și concerte cu ansambluri folclorice și interpreți locali, urmate la ora 19 de un concert Semnal M care va încheia programul oficial de sărbătoare.
2 Comentarii