Traian Băsescu vorbește despre scandalul fratelui său cu Bercea Mondial: M-am gândit la demisie



Președintele Traian Băsescu a vorbit, în cadrul unui interviu pentru adevărul.ro, despre scandalul dintre fratele său, Mircea Băsescu, și clanul Bercea. Șeful statului chiar a recunoscut că a analizat și varianta demisionării.

Nu mă derobez de fratele meu. Pentru moment, sunt preşedintele României. Campania cu demisia preşedintelui e una incorectă. Arestarea preventivă a fratelui este o nenorocire pentru mine”, a spus Băsescu.

Președintele Romîniei recunoaște că, la un moment dat, a analizat și varianta demisiei din funcție.

Nu mi-a fost uşor să iau decizia de a spune că nu voi demisiona. Moral, ai un şoc când se întâmplă asta. Am avut şi această variantă în analiză. Am discutat-o şi cu unele instituţii. Însă, pe de o parte e partea legală, că nu poţi fi responsabil pentru un om. Apoi am făcut analiza situaţiei politice. Care ar fi efectele demisiei preşedintelui. O demisie n-ar fi dat nicio şansă candidatului Opoziţiei la prezidenţiale.

Cel mai uşor, pentru mine, era gestul demisiei. Mă elibera de atacuri. Ar fi fost considerat un lucru demn, apoi mi se reproşa că aş fi sacrificat dreapta. Dreapta era nepregătită”, a mai precizat șeful statului.

Deși nu a mers până acum să îl viziteze, Traian Băsescu a precizat că dorește să îl viziteze pe fratele său și ar vrea să îi dea și lui explicații despre ce se întâmplă.

N-am fost în vizită la fratele meu, dar m-aş duce. Mi-aş dori mult ca, după ce a citit dosarul, să poată să-mi dea explicaţii mie. Pentru că eu am ştiut altă poveste de la el. În 2013 mi-a spus prima oară că era şantajat. I-am spus să meargă la Poliţie, să informeze. A doua oară mi-a spus în primăvară, anul acesta”, a mai spus președintele.

Comentarii Facebook