Victimele violenței domestice vor primi sprijin într-un centru nou din Cluj-Napoca! Ce servicii vor fi oferite
Un centru
multifuncțional destinat victimelor violenței domestice urmează să fie amenajat
în Cluj-Napoca, pe strada Padin, printr-un proiect cu finanțare europeană.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, 22 octombrie, participarea Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) în cadrul
proiectului „VENUS II – AEQUILIBRIUM – Măsuri de sprijin integrate pentru victimele
violenței domestice”.
Pentru realizarea
centrului, administrația județeană pune la dispoziție un imobil cu o suprafață
utilă de 256 de metri pătrați, care va fi reabilitat și adaptat pentru
furnizarea serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice.
Proiectul urmează
să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Incluziune și Demnitate
Socială 2021–2027 (PIDS). Acesta urmărește dezvoltarea și extinderea
serviciilor de protecție, recuperare și reintegrare socială pentru persoanele
care au trecut prin situații de violență domestică.
Ce servicii vor fi oferite în centrul din Cluj-Napoca
Centrul multifuncțional va oferi servicii adaptate nevoilor fiecărui beneficiar. Printre acestea se numără informarea și consilierea, asistența socială, consilierea psihologică și juridică, precum și orientarea și consilierea vocațională.
Potrivit
reprezentanților Consiliului Județean Cluj, proiectul presupune trecerea de la
modelul locuințelor protejate dezvoltate prin prima etapă a programului VENUS
la un sistem bazat pe centre multifuncționale, care să ofere sprijin integrat
victimelor.
„Vorbim despre un nou proiect cu finanțare nerambursabilă pe care Consiliul Județean îl sprijină întru-totul. Prin punerea la dispoziție a unui spațiu adecvat, complet reabilitat, oferim cadrul necesar pentru furnizarea unor servicii de protecție, recuperare, consiliere și reintegrare socială, adaptate nevoilor beneficiarilor”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Pentru ca imobilul
să poată găzdui activitățile centrului, proiectul prevede lucrări de
reabilitare și adaptare funcțională. Acestea vor include refacerea finisajelor
interioare, reparații locale ale fațadelor, lucrări la instalațiile electrice,
sanitare și termice, precum și reorganizarea încăperilor.
De asemenea, vor fi
îmbunătățite accesibilitatea și căile de acces, va fi instalat un sistem de
iluminat de urgență, iar centrul va beneficia de un echipament mobil electric
destinat transportului pe scări al persoanelor cu dizabilități.
Valoarea totală a
proiectului este de 2.558.270,49 lei, din care contribuția proprie este de
51.165,41 lei.
0 Comentarii