„Trădarea” lui Predoiu i-a scârbit pe unii consilieri locali USR Cluj. Nimeni de aici nu mai vrea alianță cu PSD: „Țeapă pentru fraieri. Greață infinită!”
O singură zi a fost suficientă pentru ca scena politică din România să intre din nou în fierbere totală după căderea Guvernului Bolojan. În timp ce liderii PSD încearcă să transmită mesaje despre „stabilitate” și „responsabilitate”, din interiorul opoziției și chiar din zona politică locală apar reacții extrem de dure la ideea unei noi colaborări între PNL și PSD.
Alexandra Oană de la USR Cluj e „scârbită” de modul în care unii liberali încearcă să facă alianțe cu PSD
Una dintre cele mai tăioase reacții a venit din partea consilierei locale USR Cluj-Napoca, Alexandra Oană, care a criticat violent poziționarea liberalilor și declarațiile liberalului Cătălin Predoiu privind posibilitatea continuării guvernării alături de PSD. Totul a pornit după ce Predoiu a transmis public că, în opinia sa, „cea mai bună decizie pentru PNL este să continuăm guvernarea”, sugerând că liberalii nu ar trebui să abandoneze actuala formulă de putere într-un moment tensionat pentru România.
Declarația a provocat însă reacții puternice, mai ales din partea USR, partid care acuză de mai mult timp că alianța PSD-PNL a blocat reformele promise și a alimentat cheltuielile excesive din bani publici. Alexandra Oană, consilier local USR la Cluj-Napoca, a reacționat extrem de dur și a descris ideea unei noi formule de guvernare PSD-PNL drept o continuare a vechiului sistem politic.
„Cea mai bună decizie pentru PNL este să continuăm guvernarea! Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe moțiunea de cenzură și Cătălin Predoiu a ieșit să întindă mâna către PSD în numele responsabilității. Adică zero reforme și dezmăț în continuare cu bani publici. Adică Ciolacu - Ciucă 2. Adică business as usual pentru clientela de partid și țeapă pentru fraieri. Greață infinită!”, a transmis aceasta.
Mesajul vine într-un moment în care negocierile pentru viitoarea formulă de guvernare sunt încă neclare
Mesajul vine într-un moment în care negocierile pentru viitoarea formulă de guvernare sunt încă neclare, iar partidele încearcă să-și repoziționeze discursul după căderea executivului condus de Ilie Bolojan. În spațiul public au apărut deja mai multe scenarii privind refacerea unei majorități parlamentare, iar varianta unei noi colaborări PSD-PNL este considerată de mulți analiști drept cea mai probabilă soluție pentru evitarea alegerilor anticipate și menținerea stabilității politice. Cu toate acestea, liberalii au anunțat oficial că nu vor mai forma nicio alianță cu PSD, lucru care ar putea duce la ruperea partidului.
3 Comentarii