Tot Clujul a mirosit a ”rahat”, de la groapa ecologică a lui Tișe. Garda de Mediu doarme și nu ia măsuri


Groapa de gunoi ”ecologică” a Clujului, care ar fi trebuit să fie o salvare, care să facă uitată vechea groapă de gunoi, ce mirosea pestilențial, nu a reușit să aducă schimbarea scontată. Actuala groapă o fi ecologică (nu ajunge levigat în sol), dar mirosul degajat este unul criminal.

Noua groapă de gunoi denumită pompos Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) miroase de îți mută nasul, iar acum, pe caniculă, lucrurile sunt chiar toxice.

Clujenii reclamă faptul că în mai multe zone ale orașului, în special în Mărăști, Someșeni și Gheorgheni, dar și în Apahida,  miroase puternic a levigat de la groapa de gunoi. 

Mirosul provine de la noua rampă de gunoi de la Pata Rât, administrată de Consiliul Județean și firma Supercom. În special în aceste perioade caniculare, lucrurile scapă de sub control.

Noi locuim în zona Mărăști și miroase extrem de urat a gunoi în toată zona, oare aveți ceva știre despre aceasta situație? Oraș de cinci stele! Și stam cu geamurile închise din cauza mirosului foarte neplacut. În zona IRA miroase mai tare”, a întrebat un cititor.

Întrebarea pe buzele tuturor este de ce a trebuit să fie construi acest Centru tocmai lângă oraș, când putea fi găsită o zonă nelocuită, unde să fie amenajat?

Revenind la amenajare, lucrările la acest centru au durat mai bine de 10 ani, fiind început și apoi finalizat cât timp Alin Tișe a fost șeful Consiliului Județean Cluj.

Fiind un județ controlat integral de PNL nimeni de la Agenția de Protecție a Mediului nu îndrăznește să facă un control. Având în vedere că la câțiva kilometri sunt locuințe, putem întreba și ”Cum s-a primit și acordul de mediu?”.

-----------------------

UPDATE

Oamenii fierb în Cluj și autoritățile nu răspund pe tema mirosului infernal. Alin Tișe nu răspunde, Emil Boc va vorbi la 14.00, când are ședință de Consiliu Local (conferință de presă se organizează numa dacă e de bine), șeful Gărzii de Mediu e în concediu și îi ține locul altcineva, care e într-o videoconferință!

---------------------------

UPDATE 1

Alin Tișe a precizat că aceasta nu este ”rampa lui Tișe”. La un post de radio, Alin Tișe a adăugat că că CMID -ul (Centrul de Management Integrat al Deșeurilor) este administrat de firma Supercom: ”Ca autoritate publică județeană, îmi fac datoria să-mi cer iertare clujenilor pentru miros. Aș vrea să-i informez că, încă din data de 23 august, am sesizat Agenția de Mediu pentru a verifica exact cauza acestui miros și pentru a se dispune măsuri de remediere. Consiliul Județean Cluj a aplicat penalizări și a solicitat acestor instituții luarea de măsuri. Administrarea CMID-ului și ridicarea gunoaielor din întreg județul au fost date unei firme private. Dacă nu se îndeplinește contractul, noi aplicăm sancțiuni, lucru pe care l-am făcut deja. Înțeleg de la Agenția de Mediu și Garda de Mediu că au fost și azi prezente la CMID pentru a verifica intrarea în contractul de operare. Cred că, în timp, prin aplicarea sancțiunilor și prin faptul că aceste instituții sunt prezente acolo, se va intra într-o normalitate”, a declarat Alin Tișe.

Noaptea minții! Supercom spune că mirosul de rahat din Cluj nu e de la Pata Rât: ”Ei nu simt mirosul, dar noi simțim mirosul de canal!”

Amendarea pentru miros o poate face doar Agenția de Mediu sau Garda de Mediu! Legea ne-a obligat sa ieșim din  ADI, deci nu ne-am spălat pe mâini…

Legea dă putere primarilor în gestionarea deșeurilor, pentru că pe raza localităților se produc gunoaiele… Deci, gunoiul este produs de fiecare localitate…nu de către Consiliul Județean Cluj. De aceea, în ADI primarii decid acum.

Legea tocmai de aceea a scos CJ din ADI pentru a da putere primarilor de a gestiona direct relația cu operatorul - cum este normal !!!

Nu poate Consiliul Județean să decidă urmărirea contractului în interiorul unei localități, pentru ca nu are infrastructura necesară.

Mai mult, ADI este controlat acum de primari, iar CJ Cluj are un singur vot - cum de asemenea este normal!”, a mai declarat Alin Tișe, vis-a-vis de acuzațiile Știri de Cluj că s-a spălat pe mâini de problema gunoaielor.  

Video: Clujul Civic / Szakacs Istvan

649029a61f19a_adi.jpg

maxresdefault.jpg

Comentarii Facebook