Miercuri 24 Aprilie

Tișe: Fie Uioreanu este INCOMPETENT, fie este MINCINOS


Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, l-a făcut mincinos și incompetent pe Horea Uioreanu, noul președinte al CJ Cluj.

Fie Uioreanu este incompetent, fie este mincinos, fie și una și cealaltă. Terenul pentru Spitalul Regional de Urgență este teren liber. Acel teren pe care CJ Cluj l-a preluat este din domeniul public al statului. Nimeni nu poate să aibă vreun drept pe un teren al statului”, a declarat Alin Tișe.

Scandalul a izbucnit după ce Horea Uioreanu a anunțat că amplasamentul spitalului regional de urgență din Florești ar putea fi mutat pentru că sunt persoane care revendică terenul.

 

Îi cer public să înceapă construirea acestui spital regional de urgență, așa cum a promis în campanie. Sigur nu are cum să facă pentru că nu are finanțare. Motivația pe care a găsit-o sa nu înceapă lucrarea este că terenul este revendicat. Domnul Pinochio să își ceară scuze de la clujeni, când a spus că terenul este cu probleme”, a mai spus Tișe.

 

BOMBĂ! Spitalul Regional de Urgență nu poate fi construit la Florești! VEZI motivul

 

Eu vreau sa fac acest spital regional, dar mi s-a spus de către ministrul Sănătății că finanțarea va începe numai din 2014. Eu vreau ca terenul să fie în regulă și să nu avem probleme.

Expresiile folosite de domnul Tișe mi se pare că arată o mare frustrare. Dânsul știe că a intrat în istorie din 10 iunie, când a pierdut alegerile și probabil din acest motiv este atât de violent verbal”, a spus Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

 

Uioreanu a precizat că și conferința de presă de vineri dimineața, în care l-a atacat pe el, a fost organizată tot dintr-o frustrare. ”La concertul cu Roxette, de joi seara, domnul Tișe a venit și el, dar nu l-a luat nimeni în seamă, ba mai mult unii i-au întors spatele. Probabil că de acolo a plecat acest atac, văzând că nu îl bagă nimeni în seamă”, a adăugat Horea Uioreanu.

Comentarii Facebook