Tișe e de parte gunoierilor de la Supercom și îi sprijină să crească prețurile


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este de acord ca Supercom să crească prețurile de colectare a deșeurilor, la numai 3 luni de la preluarea contractului.

Tarifele pe care le solicită noul operator sunt încă sub tarifele practicate de vechiul administrator al centrului, adică RADP-ul. Acele tarife au fost acceptate la vremea aceea deoarece erau prețuri determinate de costuri. La vremea respectivă s-a aprobat acel tarif, care este mult mai mare decât ce vom avea mâine în ședința de CJ.

Noul operator trebuie să aibă un tarif de operare. Tariful vechi nemaifiind de actualitate, trebuie să ne raportăm la tariful practicat de RADP până ieri sau până acum o lună. Asta cere și noul operator, să se apropie cât mai mult de tariful practic de vechiul operator.

Cu toate acestea, noi nu am acceptat tariful integral practicat de RADP, considerând că ar putea să-și facă profitul pe care nu îl realizează din aceste tarife, prin modul de colectare, prin faptul că se adună selectiv în anumite zone. De aceea, noi aprobăm doar o parte din solicitările venite de la Supercom și nu prețurile pe care le practica până acum RADP”, a declarat Alin Tișe, la un post local de radio.

Trebuie să fim cinstiți cu oamenii. Dacă de exemplu nu crește gradul de contractare, în sensul că oamenii nu își fac contracte la nivel de comune și orașe, sau dacă cantitatea de gunoi selectivă nu va fi atât de mare încât să fie profitabilă pentru firma Supercom. Există un cumul de factori. Pot duce și la o ajustare de preț.

De altfel, conform contractului și a normativelor, o dată pe an, societățile care operează pot să ceară ajustare de preț cu scumpirile pe care le avem pe piață. Dacă noi ne organizăm până la capăt, dacă crește gradul de contractare, iar firma ajunge la o normalitate cu cetățenii, atunci prețul poate fi ținut la un nivel rezonabil și asta ne dorim. Observ că tot mai mulți primari se implică și asta mă bucură”, a explicat Tișe.

Comentarii Facebook