Senatorul Adrian Oros: Comasarea alegerilor nu are nici o legătură cu românii, sau cu democrația


Comasarea alegerilor nu are nici o legătură cu românii, sau cu democrația. ”Să invoci argumente bugetare în timp ce baronii locali sunt prinși furând milioane de euro, e culmea nesimțirii”, a declarat senatorul Forța Dreptei, Adrian Oros. 

Acesta a spus că de fapt celor de la PSD - PNL le e frică să se întâlnească cu oamenii și vor mai puține campanii electorale. ”E vorba doar de un calcul cinic al liderilor PSD-PNL. Despre spaima lor de a se întâlni în campanie cu oamenii. 

Dar mai ales de scorul obținut, care în cazul PNL va fi unul dezastruos. Liderii PNL știu că după europarlamentare, mulți vor fi dați la o parte, iar aleșii locali vor migra masiv spre alte partide.

În privinţa comasării alegerilor există un precedent al Curţii Constituţionale, din 2012, care, pe lângă neconstituţionalitate, considera că nu se justifică din punctul de vedere al impactului bugetar și denaturează procesul de vot. 

Ne amintim cu toții că în 2012, Emil Boc, a încercat să comaseze localele cu parlamentarele prin asumarea răspunderii . Atunci PSD şi PNL, au atacat la Curtea Constituțională și se dădeau de ceasul morţii că devenim un stat autocratic, că a murit democraţia etc. 

Decizia Curţii a fost de constatare a neconstituţionalităţii proiectului respectiv şi au fost mai multe argumente. 

Acum situația este asemănătoare și argumentele sunt aceleași, și se referă la:

impredictibilitatea legii, pentru că sunt la mai puţin de şase luni faţă de data stabilită pentru alegeri; numărul mare de buletine de vot pe care un cetăţean trebuie să le folosească în cadrul procesului electoral, ceea ce ar duce  la dilatarea timpului pe care fiecare l-ar petrece în cabina de vot şi implicit la îngreunarea procesului electoral; restrângerea dreptului la vot, pentru că o persoană care ar candida la alegerile locale nu va putea candida şi la alegerile locale.

S-a invocat și la vremea respectivă, argumentul economiei bugetare şi Curtea a solicitat atunci o evaluare de impact bugetar şi a considerat că impactul, care era pe la 150 de milioane de lei, nu justifică comasarea alegerilor.

”Curtea constată, totodată, că această reglementare este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă - exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot -, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor. Acestea sunt şi raţiunile practice care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală, şi anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplină libertate alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere”, se arăta în motivarea CCR din 2012.

Cu alte cuvinte, argumentele de acum ale puterii  au fost deja tranșate și desființate de CCR în 2012, iar acest lucru ar trebui să se întâmple și acum dacă CCR este un organism într-adevăr independent”, a precizat senatorul Adrian Oros, președinte Forța Dreptei Cluj.

Comentarii Facebook